Marcel Duţu, artistul care a introdus componentele electronice în pictură

image_pdfimage_print

 Ce este de remarcat în atelierul unui pictor? Şevaletul, pânzele, dezordinea obiectelor de cele mai multe ori, cartoane, schiţe, studii în diverse tehnici – creion, tuş, piatră – , vopseluri, pensule de toate dimensiunile şi multe, multe alte lucruri legate, evident, de artă. Ei bine, în atelierul lui Marcel Duţu de la Drăgăneşti-Olt există şi un munte de componente electrice şi electronice care ocupă un colţ întreg şi care se ridică peste statul unui om. Cu asemenea încărcătură sunt pline şi câteva dulapuri. Artistul a adunat în timp tot ceea ce alţii au aruncat, cu precădere computere stricate pe care le-a dezasamblat. De ce?

Deşi ştiam că omul se numără printre puţinii artişti plastici din Olt care se situează în zona nonconformismului, muntele de obiecte ridicat în fundul atelierului amenajat într-o sală din cadrul Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu“ (atelierul lui Duţu) m-a mirat. Pe de o parte, căci pe de alta mi-a oferit o explicaţie la răspunsul pe care artistul mi l-a dat cu câteva zile înainte de a-i călca pragul atelierului: „Marcele, mai eşti avangardist?“ l-am întrebat eu. „Cum să nu, da’ ştii, rău de tot“, mi-a răspuns artistul. Nonconformismul momentului la Marcel Duţu este aşa: ia fel de fel de piese electronice şi le lipeşte pe câmpul de lucru, care poate fi carton, pânză sau placaj. Lipeşte rezistenţe, fire electrice de diferite grosimi şi lungimi, diode, bobine mici, plăci de bază din computere, procesoare, plăci video, plăci de sunet, bucăţi de hard disc, resturi de tastatură zdrobită, adaptoare şi ne oprim aici cu enumerarea, căci printre materialele folosite pentru o cu totul altă destinaţie decât cele pentru care au fost ele create se regăsesc multe alte lucruri la care nu ne pricepem. După această operaţie, deloc la întâmplare, ci, din contra, foarte migăloasă pentru că totul trebuie să se lege într-o temă generală, omul îşi prepară vopselele şi demarează partea cromatică. Ceea ce iese poate fi un copac, un peisaj, un om sau altceva. Nu, nu în cheie clasică, unde copacul este copac sau chipul uman este chip uman propriu-zis (plus amprenta artistică a autorului). Copacul lui Marcel Duţu este mai mult ideea de copac, peisajul este reprezentat de ideea de peisaj şi tot aşa. Puterea sugestiei este instrumentul pentru care autorul dă lupte crunte cu el însuşi din care, susţin specialiştii, iese mai mereu victorioasă valoarea. Uneori foloseşte culoare şi pe obiectele aplicate, alteori mânuieşte penelul printre ele, construind proporţii menite să vorbească publicului iubitor de frumos într-un mod aparte.

Biografie şi palmares

Născut la 9 februarie 1968, în Slatina, Marcel Duţu şi-a petrecut o parte din copilărie la Drăgăneşti-Olt, unde părinţii săi s-au mutat pentru totdeauna. De la vârstă fragedă vădeşte aplecare către desen, aşa că se înscrie la această disciplină predată de pictorul Traian Zorzoliu la Palatul Copiilor din oraş. Participă la foarte multe concursuri de artă plastică şi în majoritatea cazurilor câştigă premiul I. În 1982, părăseşte mica aşezare urbană pentru a se înscrie la fostul Liceu de Construcţii, actualmente „Ion Mincu“, dar peste numai doi ani se va întoarce acasă. Îşi finalizează studiile liceale, îşi face datoria de soldat şi, în anul 1990, îşi ia lumea-n cap. Se opreşte la Sibiu, unde, după ce absolvă o şcoală de specialitate, lucrează la Căile Ferate Române. În anul 1993 se înscrie la Facultatea de Artă a Universităţii de Vest din Timişoara. După 4 ani se transferă la Universitatea de Artă Bucureşti, absolvind studiile în 1999, la 31 de ani. Anul 1993 este anul debutului: participă la o expoziţie de grup găzduită de Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu“ din Slatina şi i se organizează prima expoziţie personală la Muzeul de Istorie din Drăgăneşti-Olt. De-a lungul anilor a mai participat la expoziţii de grup organizate la Slatina (Casa de Cultură a Sindicatelor – 2001, Salonul de Iarnă – Muzeul Judeţean Olt – 2001 şi 2002, Galeria Art-Delia – 2003 şi 2004, Galeria Arta – 2005, 2006, 2007 şi 2008), precum şi la Muzeul de Artă Craiova, în 2009. În 2010 participă la Salonul de Toamnă de la Galeria „Artis“ a Muzeului Judeţean Olt, iar în 2011 îl găsim pe simezele Casei de Cultură din Calafat, dar şi la Galeriile de Artă Contemporană din Râmnicu Vâlcea, în cadrul unei expoziţii de nivel naţional.
La ora aceasta, palmaresul artistic al lui Marcel Duţu numără 12 expoziţii personale, organizate la Muzeul Judeţean Olt (1993), Galeria „Vega“ Timişoara (1994), Biblioteca „Dumitru Popovici“ Drăgăneşti-Olt (2003 şi 2004), Galeria „Arta“ din Craiova (2005 şi 2007), Galeria „Artis“ Slatina (2008, 2009 şi 2011 – aceasta în memoria mastrului Nicolae Truţă) şi la Galeria Art-Delia Slatina (2010). Lucrări ale artistului se găsesc în numeroase colecţii particulare şi de stat din România (pictură murală), precum şi în colecţii particulare din  Germania şi Italia.
Dintre marii artişti clasici români îi sunt aproape de suflet Nicolae Tonitza şi Ion Luchian, iar dintre cei contemporani îl emoţionează Suzana Fântânaru şi Constantin Catargiu. La nivel universal artistul de la Drăgăneşti-Olt se simte atras de olandezul Piet Mondrian, de rusul Vasili Kandinski, de Salvador Dali şi, deloc în ultimul rând, de marele Constantin Brâncuşi.

Destăinuiri

Ce l-a făcut pe Marcel Duţu să abordeze arta cu asemenea mijloace neconvenţionale? Lumea contemporană. Tendinţele ei, dinamica ei ameţitoare şi de multe ori violentă. „Folosesc mijloace care aparţin lumii actuale pentru că ele o reprezintă cel mai bine. Trăim într-o viteză care ne sperie, dar la care nu mai putem renunţa. Trăim într-o lume tehnică, supertehnică, hipertehnică, într-o lume care s-a îndepărtat de lucrurile simple. Pentru a o caracteriza, pentru a o arăta plastic cât mai bine îi folosesc tot ce-i aparţine într-o simbolistică împletită din culori foarte vii, albul viu, roşul violent, albastrul puternic. Apoi, fascinat de textura cablajului, de traseele circuitelor electronice, m-am gândit că ele simbolizează mişcarea oamenilor în timpul de azi, mişcarea lor în toate sensurile“, se destăinuie artistul. Arta sa şi „îndrăznelile“ sale plastice sunt apreciate de criticii de artă şi de colegii de breaslă. “Format la şcoala de pictură de la Timişoara, şcoală de pictură renumită prin libertatea pe care o atribuie artistului, prin experimentele sale vizuale, Marcel Duţu este printre puţinii artişti ai judeţului Olt care este animat de un spirit modernist. «Îndrăznelile» sale grafice, mare parte din ele reluate ulterior şi în pictură, ţin de atitudinea sa nonconformistă, care îi dă acea libertate în tratarea subiectului abordat. Modul său de a gândi plastic este unul extrem de modern, bazat pe sintetizarea imaginii şi pe comunicarea directă cu privitorul. Chiar şi felul în care îşi construieşte demersul artistic în ultimul timp, pe mari cicluri ideatice, ţine de natura sa spirituală modernistă“. Este profilul artistic pe care i-l face neconvenţionalului Marcel Duţu criticul de artă Florin Rogneanu, directorul Muzeului de Artă din Craiova.

Neastâmpărul pe care structura sa nonconformistă i-l dă îl face pe artist să simtă arta plastică în special şi arta în general ca pe o sursă inepuizabilă de posibilităţi. Şi o spune atât de frumos, încât nu putem sfârşi acest material decât prin nesfârşitul pe care-l simte artistul. „Pentru mine arta este ca un câmp nemărginit, ca un continuu început. Arta nu are sfârşit, este ceva care te macină mereu şi mereu şi mereu“.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ