Marin Ionică: „Când am trecut de la PSD la PDL, am făcut-o din interes personal, nu ideologic. Ideologia e poveste”

Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Olt vreme de 12 ani, în perioada 1992 – 2004, fost deputat de Olt, subprefect şi prefect al judeţului, fost inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, politician de cursă lungă în peisajul local, Marin Ionică, azi profesor universitar titular al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Piteşti, director al Filialei Slatina a aceleiaşi universităţi, consilier judeţean şi vicepreşedinte al PDL Olt, a acordat publicaţiei Olt-Alert un interviu în exclusivitate, în care vorbeşte despre parcursul său politic, despre politicieni trecuţi şi actuali şi în care face dezvăluiri din bucătăria internă a PDSR/PSD, arătând totodată cum s-a făcut transferul de putere la nivelul judeţului în 1989-1990. Marin Ionică face şi o analiză politică şi economică a României de azi în contextul cercului european în care ţara noastră a pătruns după ce a fost „ajutată” din afară să cadă economic şi social, ca intrarea noastră în Uniunea Europeană să aibă loc de pe poziţia unei ţări sărace.

Domnule Marin Ionică, vă număraţi printre cei mai longevivi politicieni din Olt şi printre puţinii care, începându-și activitatea politică în 1989, mai au o viaţă politică activă. De asemenea, deţineţi informaţii amănunţite despre cum a început nebunia din 1989 şi cum s-au derulat lucrurile în Olt, despre primii actori locali ai Revoluţiei, despre primele frământări şi despre mecanismele ascunse ale acestora. Când aţi intrat dumneavoastră în aceste frământări şi cum a început totul? Cine valida în acea vreme tulbure personajele care aveau să reprezinte judeţul politic şi administrativ? Pentru că, se ştie, existau „structuri” care validau anumite personaje pentru a prelua puterea, şi nu mă gândesc aici la primele structuri politice.  

Eu în 26 decembrie 1989 am intrat în cadrul primelor acţiuni ale Revoluţiei. Primul care a fost însă acceptat (părerea mea) de structurile la care vă referiţi, acestea însemnând Securitatea, Miliția, Armata (pentru că ele conduceau practic atunci ţara) a fost Nicolea Grădinaru. Se formase Consiliul Frontului Salvării Naţionale cu Ion Iliescu în frunte. Deci, Grădinaru a fost preşedinte la nivel judeţean. După aceea, ca vicepreședinți au venit Ioan Nedelea, pe atunci director comercial la Țevi, și Spoitu de la Uzina de Aluminiu. Acesta a fost director general la Uzina de Aluminiu și a făcuse câțiva ani de închisoare pentru că au existat niște explozii în câteva hale acolo. După aceea s-a descoperit că fusese legionar înainte. Ei au fost cei doi vicepreședinți, iar Teiu Păunescu, cel care avea să fie ales senator, era într-o comisie de organizare. Apoi Păunescu a luat locul lui Spoitu ca vicepreședinte. Erau 11 în executivul organizației CFSN.

Toate astea s-au petrecut pe 22 decembrie și în noaptea dinspre 22 spre 23 decembrie 1989. Eu m-am dus după 25 decembrie, pe 26. Eram director la Baza Agriculturii (BATMA 28 se numea – Baza de Aprovizionare Tehnico-Materială a Agriculturii nr. 28), și am fost cooptat în CFSN. Aveau nevoie. Deci pe 26 au început mișcări intense la București, dar aici au fost liniștite lucrurile. În afară de ce s-a petrecut în acele zile, câteva arestări începând cu familia Bărbulescu, Elena Bărbulescu, Emil Bărbulescu, nu a fost nimic. Am înțeles că veneau direct de la București directivele pe cine să aresteze.

Din februarie 1990 CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale) s-a transformat în CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Națională), iar eu m-am ocupat cu Grădinaru de partid, pentru că CFSN s-a transformat în partid, Frontul Salvării Naționale. Din partea partidului făceam parte și din CPUN, pentru că fiecare partid avea câte trei reprezentanți aici. Iar eu reprezentam FSN împreună cu Grădinaru și cu unul Ilie Enache, azi pensionar.

Asta a fost partea de început. Și după aceea, în mai, am candidat la alegerile parlamentare, primul pe lista de deputați. Oltul a fost atunci singurul județ în care FSN a câștigat șapte deputați din opt (al optulea nu l-a câștigat nimeni) și trei senatori. La senatori a fost și Grădinaru, care a rămas însă prefect. După ce s-au făcut alegerile, exista funcția de președinte al CPUN unde era Grădinaru, și după aceea funcția s-a transformat în prefect și primar. Primar a fost unul Vlad.

La deputați primul am fost eu, pe locul doi a fost Ciuciu, Nicolae Ciobanu de la Caracal, Eugen Mitu de la Balș (fost șef la ITM în perioada 2004 – 2008 – n.r.), încă unul Cojocaru de la Caracal, Dumitru Crăciun, care era lider de sindicat la Uzina de Aluminiu și unul Sindile de la Corabia. Iar senatori au fost aleși Nicolae Grădinaru, Ilie Gâtan de la Caracal și, pe locul trei, Teiu Păunescu.

Și așa a început istoria post-comunistă, cu toate peripețiile care au urmat, mineriadele etc. Eu eram șeful grupului parlamentar de la Olt și am activat și ca secretar al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor și petițiilor din Parlament până în 1992. Deci, până în 1992, în aprilie, când am fost ales președinte al Consiliului Județean Olt.

Cât au funcționat „structurile”?

Securitatea trecuse la Armată, deci nu mai exista ca structură de sine stătătoare, și au continuat să funcționeze serviciile secrete, unele în cadrul Securității, cum era Contraspionajul. Din mai ’90, când s-a înființat Comisia pentru cercetarea abuzurilor și petițiilor (Radu Ciuceanu era președinte din partea PNL și eu, din partea FSN, secretar) și până s-a înființat Serviciul Român de Informații, Virgil Măgureanu venea la noi și discutam, pentru că erau foarte, foarte multe dosare. Toată lumea reclama pe toată lumea și dosarele mai importante veneau la această comisie. Știu că Radu Ciuceanu ținea legătura cu Ion Iliescu, la Cotroceni.

Ați activat atâția și atâția ani în PSD, mă rog, CFSN, FSN, PDSR și PSD. Care este diferența între epoca Iliescu-Năstase și epoca Geoană-Ponta?

FSN a funcționat ca partid până în februarie 1992, eu fiind președinte al FSN Slatina și prim-vicepreședinte al FSN Olt,  Grădinaru, așa cum am mai spus, președinte al organizației județene. În februarie 1992 FSN s-a împărțit în două: PD-FSN al lui Petre Roman și FDSN, unde a rămas Iliescu. Eu și Grădinaru am optat pentru PD-FSN, Grădinaru președinte și eu prim-vicepreședinte și președinte la PD-FSN Slatina. Și am funcționat ca președinte al Consiliului Județean din partea PD-FSN. În același an am participat din nou la alegeri, candidat din partea PD-FSN, tot pe primul loc la deputați, numai că noi am luat doar 10%, iar ei au luat 37, 38%. Apoi am fost două luni în Parlament, după care m-am retras și am rămas președinte, pentru că nu puteam rămâne pe două funcții.

În 1993 PD-FSN s-a transformat în PD,  iar FDSN s-a transformat în PDSR.

În primăvara lui 1996, deci înainte de alegeri, am trecut la PDSR, pentru că PD ajunsese la doar 7, 8 % în sondaje. Conjunctura trecerii mele la PDSR a fost așa: m-a chemat la București Oliviu Gherman, președintele Senatului, și Adrian Năstase, președinte pe atunci al Camerei Duputaților și președinte executiv al PDSR și mi-au propus să trec în acest partid. La PD, Petre Roman era cam distant față de teritoriu, nu prea ținea legătura cu organizațiile județene, așa cum se întâmpla la PDSR.

Bun, m-ați întrebat de diferența dintre fostul PDSR și actualul PSD. Pe timpul lui Iliescu transformarea partidului era destul de greoaie. Eu mergeam regulat cu colegii parlamentari la Cotroceni, pentru că Iliescu avea întâlniri săptămânale cu parlamentarii PDSR. El accepta schimbări ale partidului, este adevărat, dar destul de greu, deși înțelegea aceste schimbări foarte bine.

Apoi, după ce a pierdut Convenția Democratică alegerile, a venit Năstase la conducerea partidului, un tip extrem de deschis la început. Din păcate, după ce s-a învechit, după ce a mâncat politica pe pâine, cum se spune, a devenit foarte arogant, și nu doar cu noi, cei din teritoriu, ci inclusiv cu oamenii apropiați lui, că tocmai aceștia l-au lăsat singur la un moment dat. Vorbeam cu oameni din anturajul lui și ei îmi spuneau că s-a schimbat mult și că nu doar aroganța îl caracteriza, ci și razbunarea, devenise razbunător pe cei care nu îi cântau în strună. Dincolo de toate astea, nu îi putem tăgădui calitățile de om politic deosebit.

Pe timpul acela în partid era foarte multă disciplină și asta nu era rău. Chiar îmi aduc aminte când eram președinte la organizația municipală că ne adunam în ședințe și erau acolo mulți oameni capabili, pe funcții, dar care nu aveau independența de a-și spune opinia nestingheriți. Eu îi încurajam să spună ce gândesc că nu le face nimeni nimic. Ei, și sub Năstase a început partidul să se schimbe, PDSR s-a unit cu PSDR-ul condus de Athanasiu, un băiat extrem de inteligent, fost coleg de facultate cu Năstase. A rezultat, așadar, PSD. PSDR-ul era în Internaționala Socialistă, iar PDSR nu putea intra în această uniune pentru că acolo era PD-ul. Cum într-o astfel de internațională nu pot fi dintr-o țară decât două partide, așa e convenit, PDSR a găsit această portiță; unindu-se cu PSDR, a putut întra în familia socialiștilor la nivel mondial.

Cum este acum în PSD nu știu exact, nu cunosc dedesubturi, pentru că nu mai sunt la ei. Ponta e însă un băiat deștept, iar partidul este mai relaxat.

Ion Toma, cel ce avea să devină șeful organizației județene a PSD şi senator în mai multe legislaturi, cum și-a făcut intrarea în politică?

Despre Toma îmi aduc aminte că era cel mai revoluționar, dar pe lângă subiect. El a intrat în politică pe linia lui Mitrea, cu PSS (Partidul Solidarității Sociale – n.r.), înființat de Miron Mitrea ca el să poată să intre în PSD pe o funcție de conducere. Așa a ajuns la scurtă vreme vicepreședinte al PSD. Și Ion Bozgă tot la PSS era, președinte la Olt, iar Toma era și el pe-acolo ceva, ca și Țoncu. Toți trei erau la PSS, ziceau că aveau nu știu câte mii de membri de partid, dar nu aveau, și apoi s-au lipit la noi, prin 2002 sau 2003. .

În 2004 nu ați mai candidat pentru președinția Consiliului Județean. Ce s-a întâmplat?

În 2004 nu am mai candidat, nu am mai vrut eu să candidez, deși atunci am avut cel mai mare număr de consilieri județeni, 16 din 31. Am mers însă pe o variantă greșită atunci, iar greșeala a fost a mea. Ca să nu mai fie certuri, discuții privind locurile pe liste, Năstase a impus înainte de alegerile din 2004 alegeri interne în partid. Eu am candidat la Senat și am ieșit pe primul loc, doamna Rodica Stănoiu a ieșit cu 1000 de voturi după mine, apoi au urmat ceilalți. Doamna Stănoiu m-a rugat atunci să găsim o variantă ca, la alegerile reale, să fie dânsa cap de listă la senatori. Și, mă rog, am fost la București și am discutat cu Năstase, m-a sunat de vreo două, trei ori domnul Iliescu și le-am spus: „Gata, o las pe ea pe primul loc pe listă”. De altfel, le și spusesem dinainte că o las pe ea, îi spusesem și ei, dar dânsa se simțea un pic straniu, că eu câștigasem alegerile interne şi ea se clasase sub mine. Eu mai fusesem ales o dată senator, atunci când l-am trimis pe dl Nica în locul meu. Și să revenim. Dl Năstase mi-a propus atunci, ca să o las pe dna Stănoiu pe primul loc la Senat, să ocup fie un loc de secretar de stat însărcinat cu administrația publică în Guvern, fie funcţia de subprefect până când avea să plece Diaconescu din funcția de prefect și apoi prefect sau vicepreședinte al Consiliului Județean Olt.

Am refuzat postul de secretar de stat. I-am și zis lui Carol Kovacs că, dacă acceptam, eu eram primul secretar de stat din județ la Bucureşti, nu el. Aveam copii, familia aici, la Slatina şi din același motiv nu am stat niciodată nici în Parlament, că puteam să am multe mandate de parlamentar. A rămas să trec prefect, așa cum s-au și petrecut lucrurile: am fost mai întâi subprefect și apoi prefect.  Și așa am lăsat-o pe dna Stănoiu să candideze prima pe listă, așa am ieșit și din cursa pentru președinția Consiliului Județean. Dar, între cele două tururi de scrutin în 2004, dna Stănoiu, care doar nu a plâns să o las să candideze pe locul întâi la senatori şi care ştia de opţiunea mea pentru conducerea prefecturii, vine la mine și îmi dă de înțeles că ar vrea pe altcineva pe funcția de prefect, spunându-mi că mai sunt și alte variante pentru această funcție; alte variante în afară de mine. Am rămas perplex. Am ajuns însă prefect şi am rămas pe această funcţie până în 13 ianuarie 2005, că s-au schimbat lucrurile, conservatorii s-au retras și atunci s-a înclinat balanța către ceilalți.

Circula un zvon la un moment dat legat de plecarea dumneavoastră ca ambasador la Chişinău.

Da, am avut şi o asemenea înțelegere cu conducerea partidului: după câștigarea alegerilor, să mă duc ambasador în Republica Moldova. Dându-mi eu doctoratul la Chișinău, eram bun prieten cu primarul Chișinăului de atunci, Serafim Urechean, actualul președinte al Curții de Conturi a Republicii Moldova. Acesta, un filorus, urma să candideze la președinția republicii. A și candidat și a pierdut. Am renunţat însă la opţiunea aceasta.

Aţi făcut parte în PSD din aripa deputatului Florin Iordache şi aşa aţi rămas până când aţi părăsit acest partid. Nu aţi intrat în conflict cu Toma din această cauză? A avut această împrejurare vreo legătură cu plecarea dumneavoastră din partid?

Eu am fost și am rămas cu Toma în relații cordiale. Cu alții s-a certat, cu mine – nu. În relația cu mine nu am avut ce să îi reproșez.

Eu în perioada 2005 – 2008 m-am ocupat mai mult de catedră, iar pe linie politică am fost vicepreședinte al PSD și răspundeam de zona de sud. Între timp, au fost și candidaturile la conducerea organizației județene a PSD, eu am mers cu Iordache la alegeri și Toma cu Diaconescu. Lui Iordache îi mai trebuiau două voturi să câștige funcția de președinte al PSD Olt și eu pe cea de vicepreședinte. Nu a avut cele două voturi, au intrat în turul doi, 140 la 140,  iar în turul trei Toma a câștigat la un vot, 141 la 140. Dar am rămas vicepreședinte cu Toma.

Şi prieten cu Iordache.

Da, iar Florin Iordache m-a şi ajutat atunci când am rămas să trăiesc doar din învăţământ. În 2006 am fost consilier pe probleme economice la cabinetul parlamentar al lui Florin Iordache. Aveam cartea de muncă la Parlamentul României. Singurul care m-a ajutat atunci a fost Florin Iordache. Eram profesor și consilier economic la cabinetul lui.

Şi totuşi, în 2008 aţi plecat la PDL. Cum şi de ce aţi făcut acest pas?

Când s-a schimbat legea și președinții consiliilor județene nu au mai fost aleși de consilierii județeni, ci de către electorat, aveam să îi propun ceva lui Toma în 2008. Cu trei luni înainte de alegeri am fost la el și i-am propus să facem un sondaj intern în partid, să vedem pe cine vor oamenii pentru președinția CJ. El, Toma, avea câteva variante, Belinski, Copilău și Paul Stănescu, aşa că mi-a respins propunerea. Mi-a spus în schimb că o să fiu susținut să merg inspector general la învățământ. Eu chiar spusesem atunci că singura funcție pe care o puteam îndeplini era cea de președinte al CJ sau cea de inspector general, asta ca să nu fiu nevoit să renunț la postul de profesor universitar. Lui Toma i-a fost frică să facem acest sondaj. Atunci eu i-am spus că voi candida din partea altui partid și asta s-a auzit și în alte partide. A auzit și dl Vâlcov, m-a chemat să stăm de vorbă, iar eu i-am spus că vreau să mai am o întâlnire cu Toma. Și din nou Toma nu a vrut să audă nimic de sondaj. Aici a fost fair-play, că eu i-am spus de varianta cu PDL și putea să facă tam-tam, să mă excludă din partid, dar n-a făcut-o. Ba chiar mi-a luat apărarea atunci când cineva a încercat să mă atace în biroul permanent judeţean.

Așa am trecut la PDL, unde mi s-a dat funcția de vicepreședinte al organizației și am început campania. În 2008 au fost alegeri grele pentru noi pentru că PDL avea doar șapte primari, iar PSD avea 87. Ei, și la alegeri eu am scos un scor de 34%, iar dl Paul Stănescu a scos 34,4%. Diferența între noi doi a fost de numai 740 de voturi; eu am luat șapezeci de mii de voturi și ceva, el a luat tot așa, dar cu 740 de voturi în plus. Ne-au trădat cei de la Corabia. Acolo, unde era primarul nostru, dl Stănescu a luat cu 1000 de voturi peste mine. Ștefan Pârlea, primarul, a jucat dublu acolo: înțelegerea între el şi cei de la PSD a fost ca PSD să îl ajute să câștige primăria în turul doi, iar el să îi ajute pe ei să mă bată pe mine. Iar la Vișina am luat într-o secție 260 de voturi și m-am pomenit la final doar cu 60 de voturi. Și nu a vrut să ne aprobe renumărarea buletinelor de vot. Noi am câștigat atunci 12 consilieri județeni și ei au câștigat 13.

Cum poate fi motivată trecerea unui militant politic de la un partid la altul? Aţi activat ani şi ani într-un partid de centru stânga, iar acum sunteţi membru al unei formaţiuni politice de centru-dreapta. Cât de importantă este ideologia politică pentru un om ca dumneavoastră?

Când un membru al unui partid trece la alt partid, ideologia nu e foarte importantă; ea atârnă la o asemenea alegere doar cam 1%. Aici este interesul politic la mijloc. Eu am trecut de la PSD la PDL ca să pot candida, nu de altceva.

Sunteţi extrem de sincer.

Asta a fost, a fost un interes personal, nu ideologic. Ideologia e poveste. Și în Occident această strategie a interesului personal este practicată. Și în SUA se practică asta.

Poți să fii un militant de partid foarte bun și foarte bine văzut în partid și să ai o altă gândire decât partidul. Eu am citit foarte mult despre Constantin Argetoianu, că sunt din Argetoaia de Dolj, iar bunicii lui erau de acolo. E, el a fost la toate partidele și era un foarte bun politican. S-au folosit mulți de experiența și capacitățile sale politice. Ideologia mai puțin a contat.

Ați văzut că nici un partid din România nu se duce la dreapta sau la stânga definitiv, bagă întotdeauna și centrul, adică centru-stânga sau centru-dreapta, că în centru se întâlnesc toate ideologiile. Altminteri, o stângă curată sau o dreaptă pură ține de extremism, e cu totul altceva. Dar la noi toți își păstrează o rezervă cu centrul ăsta, așa că pot schimba opinii și pot conlucra aici, tot aici se motivează anumite alianțe politice.

La americani sunt două partide mari și late: republicanii, care sunt de dreapta și democrații, care sunt de stânga. Am participat odată la o școală de politică organizată de SUA la noi în țară și mi s-a spus că între cele două ideologii există un echilibru: partidele de dreapta economisesc, fac creștere economică, iar cele de stânga consumă. Întotdeauna se întîmplă asta și avem exemplul României. PDL a înregistrat o creștere economică acceptabilă (în măsura în care ne-am confruntat și cu criza mondială, pentru că altfel eram cu mult mai sus), iar USL dă banii pe măsuri sociale. Cele 10 miliarde pe care Guvernul Boc le adunase pentru dezvoltare economică (investiții, locuri de muncă etc.), Guvernul Ponta le-a băgat în ajutoare sociale. Cam asta e regula, și la noi și la alții.

Eu în 2008, înainte de alegeri, am avut o consultare cu niște oameni de afaceri. Ca să candidezi, îți trebuie niște sponorizări, nu? Și ei mi-au spus că mă sponsorizează dacă voi candida de la PSD sau de la PDL. Nu de la alt partid. PSD și PDL erau singurele formațiuni politice agreate de oamenii cu bani în vederea campaniei electorale, iar PDL era pe val atunci. Acum, că PDL a ajuns cum a ajuns, eu am rămas, totuși, aici.

Dar dumneavoastră cum sunteți în interior?

Nu, eu sufletește sunt de stânga. În acțiunile mele accept și multe idei ale dreptei, dar în structura mea sufletească sunt de stânga, pentru că provin dintr-o familie modestă, tata a fost zidar vopsitor, mama a lucrat la CAP.

Măsurile de austeritate aplicate de Guvernul Boc au fost cele potrivite? Cum le vede un om de stânga, aşa cum sunteți dumneavosatră?

Măsurile pe care le-a luat PDL în timpul guvernării au fost singurele care puteau fi luate. Aici PDL nu a greșit cu nimic, au fost măsuri bune, luate la timp în contextul crizei economice care a pătruns și în România. Odată m-a luat un amic să îmi dea câteva palme într-un magazin pe această temă, că știe el că sunt cu Băsescu (mă rog, mai puțin sunt acum cu Băsescu, dar am fost un susținător deplin al său). Și m-a luat la rost că i-a scăzut lui pensia cu nu știu cât. Și i-am explicat că dacă nu luam atunci măsurile alea nu mai lua el pensie deloc și nici bugetarii nu mai aveau de unde să îşi primească salariile. Dar așa, luând acele măsuri, am luat creditul de 20 de miliarde de euro și, luând creditul, am avut bani de pensii și salarii.
Dar asta e soarta unor asemenea politici: ei măsuri bune, dovedite ca atare științific, dar austere, nepopulare, cazi în ochii electorilor, ai poporului.

Totuși, atunci Băsescu a greșit fundamental ieșind să anunțe el aplicarea măsurilor de austeritate. Nu avea ce căuta el acolo să facă acest anunț, era treaba lui Boc. Ne-a făcut un mare rău atunci Băsescu. Dacă el nu ieșea, rămânea pe cai mari și ne trăgea după el apoi. Dar așa, a ieșit el să vorbească poporului. Și a mai făcut în mod repetat o greșeală: se amesteca prea mult în treburile guvernului. Eu am o stimă deosebită pentru Boc. E un om deștept, dar care acceptă idei ale altora dacă ele sunt bune, care acceptă și observații și așa mai departe. Și nici pe el nu l-am înțeles atunci, de ce nu a luat el taurul de coarne.

Spuneaţi că aţi fost pro-Băsescu mai mult timp. Dincolo de faptul că este un politician înnăscut, că reuşeşte să câştige bătălii politice importante una după alta, ce a făcut el bun pentru ţară? Are vreun merit important?

Domnule, sunt total de acord cu el pe linia reformei în Justiție. Aici, la capitolul reformei, a făcut ce nu a făcut nimeni niciodată în istoria postdecembristă a României. Reforma în Justiție i se datorează. De fapt, doar în Justiţie putem vorbi deocamdată de reformă.

 Ce se va întâmpla cu vechile şi noile forţe de dreapta, după dumneavoastră?

Dl Blaga nu este extrem de incisiv și toată lumea spune că nu facem opoziție. Dar eu îi întreb pe toți: cum ar face ei opoziție în actuala conjunctură politică a PDL? Facem opoziție, cum să nu facem? Conducerea centrală a partidului lansează mesaje către electorat, lansează semne de alarmă în legătură cu actuala putere. Iar alianțe se fac după alegeri, nu înainte.

Dar Traian Băsescu a devenit un adversar pentru PDL, având și un cal troian în partid, în persoana doamnei Udrea.

Așa mi s-a spus și mie, că am rămas un cal troian al PSD în PDL. Or, lucrurile nu stau așa. Proba de foc pentru noi vor fi alegerile europarlamentare, unde vom avea un culoar, cred eu, pentru că PNL și PSD nu vor mai fi un monolit, ci vor candida separat. Noi am scăzut cât am scăzut în sondaje, nu vom mai scădea. Vor mai scădea în schimb cei de la putere, iar voturile astea nu se vor duce la PP-DD. Eu îl cunosc pe Blaga din 1992, știu ce calități politice are și am încredere în el. Reușitele lui Băsescu la Primăria Capitalei și la președinție au la bază munca lui Blaga ca secretar general al PD.

Îl vedeți pe Crin Antonescu președinte al României?

Nu. Cred că nici nu va ajunge să candideze. Pentru că văd că membrii PSD au și ei orgoliile lor și vor să aibă un candidat propriu la președinția României.

Ultima mişcare importantă în zona politică locală este schimbarea conducerii PNL Olt. Cum credeți că va evolua organizaţia liberalilor sub conducerea deputatului Gigel Știrbu?

Nu comentez.

Sunteţi profesor universitar în domeniul economiei. Cum vedeţi România în contextul european după căderea comunismului?

Căderea comunismului a fost un mare succes al capitalismului. Știm că americanii au făcut în 1950 un plan pentru eliminarea comunismului în valoare de o mie de miliarde de dolari, o sumă enormă, pe un interval de 50 de ani. Şi l-au realizat mai devreme, în ’91, când a căzut Gorbaciov. Deci cu 10 ani înainte de ceea ce își propuseseră în timp. România a fost singura țară din sistemul socialist care nu avea datorii. În 1989, România avea 2,8 miliarde de dolari în rezerva națională și 13 miliarde de dolari de încasat de la diverse țări, bani pe care nu i-am mai văzut. Aici e o altă poveste, o dublă victorie a capitalismului: căderea comunismului și recuperarea banilor cheltuiți de la fostele țări comuniste. Fiind singura țară care nu avea datorii, am intrat foarte greu pe piețele europene și mondiale de credit, să luăm credite, să ne dezvoltăm după aceea.

Acum, politica e una și dedesupturile sunt alta. Marile puteri au mers pe ideea ca noi să cădem din punct de vedere economic (și au avut ele grijă să ne „ajute” la acest capitol, dar eu nu critic pe nimeni din acest punct de vedere, asta e lumea capitalistă, care pe care), ca apoi să ne ajute în anumite condiții. Am căzut de tot (am ajuns din grânarul Europei să luăm făină de la austrieci, de pildă) și acum ne vor ajuta; mulți străini ne muncesc pământurile, au la noi proprietăți și produc pe fonduri europene. Acum ei au interes ca noi să producem, dar și aici în anumite condiții, după cotele pe care ni le-au impus tot ei: produceți atâta lapte, atâta carne, atâta făină etc.

Consiliul Europei e un club ai cărui membri plătesc o cotă, o taxă, și se plătește pe cap de locuitor: iar noi dăm 1,2 miliarde de euro pe an. De luat am luat 3,8 miliarde de euro cu totul, în condiţiile în care până acum am dat 8,4 miliarde, deşi aveam de încasat 33 de miliarde de euro în perioada 2007 – 2013. E adevărat că mai avem cereri de rambursat pe traseu de vreo 10 miliarde de euro. Iar acum avem de luat în perioada 2014 – 2020, 39,7 miliarde de lei. De ce nu i-am luat pe toți, eu aici am o teorie contrară celor cunoscute din dezbaterile televizate. Nu noi suntem de vină, că nu putem lua cât ne dau ei. Cred că tot ei nu ne-au lăsat să luăm toate fondurile la care aveam dreptul. Nu că la noi au fost hoți care și-au însușit bani; ei sunt mai hoți ca noi. Noi luăm, să zicemm, cu sutele de mii și ei iau cu milioanele, dar ei o fac cu cap, nu ca noi. Problema e că nici ei nu au avut atâția bani cât s-au înțeles cu noi să ne dea. Banii se adună din contribuțiile țărilor membre, iar cei mai mari contributori sunt germanii. Pe locul doi sunt francezii, vin englezii, italienii, iar noi suntem pe locul șapte. Iar criza a lovit în toți, și ei sunt în criză, dar nu recunosc atât cât ar trebui. Nu au avut nici ei de unde să ne dea bani. Și atunci ne-au găsit tot felul de chichițe, că noi nu am avut specialiști mai mulţi, au invocat anumite nereguli în derularea procedurilor, ne-au suspendat fondurile pe POSDRU când au văzut că ne desfășuram puternic pe acest segment de finanțare, apoi au dat drumul, dar parțial, și tot așa. Astfel încât adevărul e undeva la mijloc: nici noi nu am fost în stare să luăm tot, dar nici ei nu au prea mai avut de unde să ne dea.

Dar asta e lumea, e așa cum se spune, că lumea e condusă de un consiliu mondial compus din cei mai mari oameni de afaceri, cei mai mari bogătași. Şi se mai zice că politicul primează economicului, dar economicul determină politicul.

Ați condus județul Olt ani şi ani. Cum se mișcă județul acum?

Nu am citit ultimele statistici și nu am acum cifrele, dar, oricum, Oltul nu se află pe ultimele locuri privind numărul șomerilor, să spunem. Avem Alro (dar și acolo sunt ceva probleme de când nu mai beneficiază de facilități la energia electrică, de pildă.

Din păcate, Balșul, Caracalul, Corabia, Drăgănești-Olt sunt la pământ la această oră. Până prin 94 mergeau aproape toate unitățile economice din aceste orașe, dar apoi… Acum doar Slatina are o reprezentare economică mai bine conturată.

Vă reproşaţi ceva ca om politic şi ca fost conducător al judeţului vreme de 12 ani?

Ştiţi cum se spune: numai cine nu munceşte nu greşeşte. Sigur că am multe să îmi reproşez, dar am şi reuşit în cei 12 ani, cât am condus Consiliul Judeţean, să rezolv multe probleme ale judeţului şi ale cetăţenilor. Oamenii cer multe, unele în cadru legal, altele care nu sunt reglementate prin legi. Când nu am putut să rezolv unele probleme pentru că nu aveam suportul legii, am încercat, de la nivelul funcţiei mele, să fac propuneri pentru modificarea legislaţiei. În fine, am ce să îmi reproșez, dar în același timp mă pot lăuda că am făcut și multe lucruri bune.

A consemnat Costel MIREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here