Guvernul dă Oltului 8,6 milioane lei pentru zonele afectate de inundații

 Oltul va beneficia de peste 8,6 milioane de lei de la fondul de execuție aș Guvernului pentru refacerea zonelor afectate de inundații, anunță ministrul delegat al Bugetului, Darius Vâlcov. Executivul a aprobat în acest sens o hotărâre de guvern prin care 22 de județe lovite de inundații vor primi aproape 170 de milioane de lei.

 
Hotărârea aprobată de Guvern a fost inițiată de mai mulți miniștri, cel mai probabil care provin sau care au legături cu zonele grav afectate de inundații. 
„Împreună cu alți colegi miniștri am inițiat o hotărâre de Guvern prin care s-a alocat suma de 169.361mii lei, din fondul de intervenție al Guvernului, pentru zonele afectate de calamitățile naturale produse de inundații. De aceste fonduri, vor beneficia 22 de județe. Printre cele 22 de județe se află și Oltul, care va primi suma de 8.612 mii lei, din care 3.600 mii lei vor fi folosiți de către Consiliului Județean Olt pentru refacerea infrastructurii județene, iar diferența de 5.012 mii lei va fi distribuită unui număr de 29 de localități”, declară ministrul Darius Vâlcov. 
Localitățile care vor primi bani de la guvern sunt Potcoava, Baldovinești, Brebeni, Cîrlogani, Corbu, Coteana, Cungrea, Dobroteasa, Fărcașele, Icoana, Leleasca, Milcov, Morunglav, Movileni, Nicolae Titulescu, Oboga, Oporelu, Optași-Măgura, Sîmburești, Strejești, Șerbănești, Teslui, Văleni, Vîlcele, Verguleasa, Vitomirești, Voineasa, Vulpeni, Vulturești. 
„Este un prim pas în încercarea de a se reveni la o viață normală, de a se reface rețelele de alimentare cu apă potabilă, drumurile distruse, rețelele de canalizare, precum și școlile distruse de ape”, mai arată Darius Vâlcov.

Ploile și viiturile au făcut prăpăd, anul acesta, în zeci de localități din Olt, afectând mii de locuințe și anexe gospodărești, zeci de poduri și podețe, mii de hectare de culturi agricole, dar și infrastructura rutieră în mai multe zone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here