Dragnea, la Slatina, despre Iohannis: „Repetă ca un casetofon stricat şi nu îi iese” – VIDEO

Prezent, miercuri, la Slatina, alături de Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea l-a tratat cu dispreţ pe contracandidatul acestuia, Klaus Iohannis, scoţând în relief aspecte care îl pun în dificultate pe candidatul ACL la nivelul discursului, spunând despre el că „repetă ca un casetofon stricat şi nu îi iese”, făcând aluzie la confruntarea electorală la care doi au participat, marţi seară, la Realitatea TV.

„Pe de o parte Victor Ponta este un om care ştie ce a făcut pentru România şi ştie ce vrea să facă pentru România, iar pe de altă parte este un om chinuit (Klaus Iohannis – n.r.), forţat să candideze. Este un om care vrea să acumuleze foarte multe informaţii într-un timp foarte scurt, tot încearcă să le repete ca un casetofon stricat şi nu îi iese. În concluzie, spun că românii au câştigat aseară (marţi seară – n.r.) şi au câştigat cu cel pe care vor să îl voteze preşedinte”, a declarat Liviu Dragnea.

Vicepremierul a mai acuzat ACL că ar fi furat şi ar fi plătit cu bani voturi în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

„Mai avem câteva zile şi trebuie să fim atenţi să nu îi mai lăsăm să mai fure, să nu îi mai lăsăm să cumpere voturi, pentru că au cumpărat voturi cu bani. Şi o să prezentăm astăzi sau mâine imagini”, a anunţat Dragnea.

Întrebat ce strategie va aborda la confruntarea cu Iohannis de miercuri seară, la B1TV, Liviu Dragnea a spus că „la confruntarea de deseară Victor Ponta va merge la fel de preocupat să transmită românilor ceea ce vrea să facă pentru ţara asta”.

[iframe width=”420″ height=”315″ src=”//www.youtube.com/embed/O9BwvERErwk” frameborder=”0″ allowfullscreen ]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here