PP-DD are, de joi, un nou reprezentant în Consiliul Judeţean Olt: Dumitru Crăciunică

PP-DD are, de joi, un nou reprezentant în Consiliul Judeţean Olt în persoana lui Dumitru Mugurel Crăciunică. Acesta ocupă locul lăsat liber de Anton Drăguinea, care a demisionat din postul de ales judeţean şi din calitatea de membru al PP-DD.

Validat, joi, în plenul consiliului, Dumitru Mugurel Crăciunică a depus jurământul în faţa colegilor săi. Acesta a ocupat locul fostului său coleg de partid Anton Drăguinea, care a demisionat din această calitate şi din PP-DD în decembrie 2014. Atunci, Drăguinea îşi explica gestul prin supărarea faţă de faptul că conducerea PP-DD Olt a luat decizii peste capul său la alegerile prezidenţiale de anul trecut.

„Înainte de alegerile prezidenţiale am înaintat Biroului judeţean lista cu persoanele care urmau să facă parte din birourile secţiilor de votare din Corabia, iar conducerea organizaţiei judeţene a făcut o altă listă cu alte persoane, fără să mă întrebe şi pe mine nimic. Ca atare, am decis să demisionez şi din partid, şi din funcţia de consilier judeţean. Acesta este motivul, nu din cauza incompatibilităţii. Raportul ANI face obiectul unui proces în instanţă, dosarul aflându-se acum la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie”, a declarat Drăguinea.
Drăguinea a demisionat din Consiliul Judeţean şi în contextul în care a fost declarat incompatibil de inspectorii de integritate, raportul ANI fiind contestat în instanţă.

Dumitru Mugurel Crăciunică a fost şi consilier local la Slatina până în februarie 2013, când a pierdut locul după ce a rămas fără sprijin politic. El a fost înlocuit atunci de Alina Păunescu, soţia senatorului Teiu Păunescu, care au părăsit, ulterior, PP-DD, trecând la UNPR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here