Profesorul slătinean Ion Petrică de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” a pierdut lupta cu boala

Profesorul slătinean Ion Petrică de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”, pentru salvarea căruia elevii s-au implicat, în urmă cu patru ani, în strângerea de fonduri care au fost folosite la o intervenţie chirurgicală complexă, s-a stins din viaţă. Luni la prânz, dascălul a fost condus pe ultimul drum.

Diagnosticat de medici cu o boală necruţătoare, profesorul Ion Petrică a predat fizica aproape trei decenii pentru generaţii de elevi, mulţi dintre aceştia olimpici graţie cunoştinţelor asimilate la orele dascălului lor. În urmă cu 13 de ani el a fost operat de craniofaringiom para şi supraselar. Intervenţia medicilor a decurs bine şi omul a crezut că a scăpat de boală, o tumoră în zona supraselară a creierului, cauzând pierderi ale vederii, tulburări endocrine şi cefalee. În 2011 afecţiunea a recidivat şi profesorul risca să îşi piardă vederea. Zeci şi zeci de elevi s-au implicat în strângerea de fonduri pentru ca dascălul să strângă cei 60.000 de euro, costul unei noi intervenţii chirurgicale. 

Discret în legătură cu suferinţa sa, Ion Petrică a înfruntat boala şi a reuşit să o minimalizeze până de curând, când inima sa a încetat să mai bată. Luni, la prânz, dascălul a fost condus pe ultimul drum..

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here