Consiliul Obştesc Slatina va fi desfiinţat la propunerea primarului interimar al municipiului, Emil Popa

Aleşii municipiului-reşedinţă de judeţ vor desfiinţa Consiliul Obştesc Slatina, înfiinţat cu mare tam-tam în urmă cu doi ani de Administraţia Minel Prina. Ideea desfiinţării aparţine actualului primar interimar al oraşului, Emil Popa, care susţine că organismul nu şi-a atins scopul pentru care a fost creat şi care a iniţiat un proiect de hotărâre în acest sens. 

În expunerea de motive din proiectul de hotărâre care prevede desfiinţarea Consiliului Obştesc se arată faptul că „nu au putut fi duse la îndeplinire dispoziţiile prevăzute la art. 11 din Regulamentul privind Organizarea şi Funcţionarea Consiliului Obştesc al municipiului Slatina, aprobat prin HCL nr. 454/26.09.2013, în sensul că de la data înfiinţării, respectiv 26.09.2013, şi până în prezent acesta nu s-a reunit periodic în şedinţe de lucru, iar o mare parte dintre membri nu au organizat, cel puţin trimestrial, o şedinţă cu participarea locuitorilor”.

În documentul citat se mai precizează că nu au fost duse la îndeplinire nici condiţiile impuse de prevederile art. 4 din Regulamentul privind Organizarea şi Funcţionarea Consiliului Obştesc al municipiului Slatina, în sensul că nu au fost aleşi membri pentru cele 40 de zone, fiind aleşi doar 19, aceştia nemanifestând interes faţă de realizarea scopului pentru care s-a înfiinţat acest organism.

„Consider că respectivul Consiliu Obştesc al municipiului Slatina nu şi-a realizat scopul pentru care a fost înfiinţat şi propun promovarea proiectului de hotărâre referitor la desfiinţarea lui”, a declarat primarul interimar al Slatinei, Emil Popa.

Înfiinţat cu mare tam-tam mediatic în urmă cu aproapre doi ani la iniţiativa primăriei, în mandatul lui Minel Prina, Consiliul Obştesc Slatina trebuia să asigure legătura dintre cetăţeni şi municipalitate, propunând soluţii pentru rezolvarea unor probleme ridicate de populaţie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here