Doi artişti populari din Olt au devenit Tezaure Umane Vii şi au fost medaliaţi de preşedintele României

Doi artişti populari din Olt, un cojocar şi un vătaf de căluş, au primit titlul de Tezaur Uman Viu în cadrul unui program iniţiat de UNESCO şi au fost medaliaţi cu Meritul Cultural de preşedintele României, Klaus Iohannis.

Este vorba de cojocarul Dumitru Liceanu din Vădastra şi vătaful de căluş Petre Feraru din Oporelu, ale căror îndeletniciri transmise din tată în fiu i-au convins pe membrii Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial că ei merită o largă recunoaştere ca păstrători şi transmiţători de elemente al patrimoniului cultural imaterial. Ceremonia de acordare a titlurilor a avut loc, la începutul acestei săptămâni, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ din București, în prezența a 26 de creatori populari recompensați în ultimii ani cu acest titlu, a membrilor comisiei de acordare și Sabinei Ispas,folclorist român, membră titulară a Academiei Române, președintele comisiei. Evenimentul a fost organizat de instituţia-gazdă, prin strădania directorului ei, Paulina Popoiu, şi de Ministerul Culturii. 
 
După ceremonie, Tezaurele Umane Vii au fost invitate la Palatul Cotroceni, unde Klaus Iohannis, președintele României, le-a acordat Medalia Meritul Cultural. 
 
„În urmă cu un an și jumătate am întocmit și depus la Ministerul Culturii dosarele de candidatură ale celor doi. Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a considerat că meșterul cojocar Dumitru Liceanu și vătaful de căluș Petre Feraru întrunesc toate condițiile (care nu sunt nici puține și nici simple!) pentru a primi acest titlu onorant pentru activitatea lor și, în ambele cazuri, ale părinților lor de la care au preluat meșteșugul sau arta interpretativă și le-au dus mai departe nealterate, deși, pentru ambii, tentațiile și imixtiunile ar fi putut provoca acest lucru.Primirea acestui titlu nu înseamnă bani sau cine știe ce alte avantaje materiale. Acești creatori populari au trăit practicând cu pasiune și dragoste ceea ce preluaseră de la părinții lor – cojocăritul și jocul călușăresc -, iar onorantul titlu cu care acum au fost recompensați nu face decât să confirme că nu s-au sacrificat degeaba pentru idealul păstrării nealterate a acestora”, a declarat Valeru Ciurea, referent la Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt.
 

Programul TEZAURE UMANE VII, demarat în anul 2008, este una dintre iniţiativele UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial și vizează, pe de o parte, creşterea gradului de recunoaştere şi vizibilitate a păstrătorilor şi transmiţătorilor elementelor de patrimoniu cultural imaterial în cadrul comunităţilor din care fac parte, al specialiştilor şi al publicului larg, iar pe de altă parte identificarea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepţional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma şi cu mijloacele tradiţionale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilităţii acestuia.

Titlul de TEZAUR UMAN VIU este viager, personal şi netransmisibil şi se acordă de către Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Indiferent de numărul dosarelor de candidatură depuse, anual s-au acordat maxim cinci titluri care au caracter onorific. Începând din 2011 numărul acceptărilor a crescut la zece pe an. În cazul în care, în urma evaluării, niciun candidat nu îndeplineşte condiţiile de acordare a titlului de TEZAUR UMAN VIU, acest titlu nu se acordă în anul respectiv. 

Începând din 2009 – anul în care s-au acordat primele titluri – până astăzi, 43 de români, creatori de mare valoare, păstrători și apărători ai autenticității au primit acest titlu. Este pentru prima oară însă când diploma de Tezaur Uman Viu este însoțită și de medalia Meritul Cultural acordată de președenția României.

1 COMENTARIU

  1. Mda..O corectura, daca imi este ingaduit. Referatul de recomandare pentru mesterul Dumitru Liceanu l-am scris eu, iar cel pentru vataful Petre Feraru l-a scris Florin Teodorescu, din Caracal. prin urmare dnul Valeru Ciurea nu a lucrat singur absolut deloc. cel mai imp[ortant lucru din acel dosar..recomandarea..justificarea, argumentele care trebuiau sa convinga pe membrii comisei de la minister le-am facut eu si Florin, nu dnul Ciurea. Pe mine personal dnul Ciurea nici macar nu m-a anuntat/invitat sa iau parte la ceremonie desi consider ca meritam si eu sa fiu acolo. Probabil a uitat cine si-a stors creierii sa redacteze un referat foarte concis, obiectiv si convingator care sa concure la acordarea, in final, a titlului de Tezaur Uman Viu. Dar deh…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here