Ministrul Educaţiei a explicat, joi, la Slatina, de ce elevii au rezultate slabe la Bac

Prezent, joi, la Slatina, unde a vizitat, printre altele, „Târgul ofertelor educaționale”, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a vorbit despre nevoia şcolilor profesionale în învăţământul românesc, despre formarea şi profesionalizarea zonei de consiliere a elevilor şi a familiilor, despre flexibilizarea opţiunilor între calea de liceu şi cea profesională, dar şi despre nevoia unei finanţări mai bune a sistemului educaţional. El a explicat că rezultatele slabe înregistrate de elevi la Bacalaureat în ultimii ani.

Adrian Curaj a declarat că rezultatele slabe înregistrate de elevi în ultimii ani la examenul de bacalaureat ar fi fost cauzate de lipsa capacităţii în a-i consilia la timpul potrivit pe elevi ca ei să aleagă cea mai bună cale. „Rezultatele din ultimii an la Bacalaureat dovedesc lipsa noastră de capacitate de a consilia pe calea potrivită elevii. Pentru că dacă vom consilia cum trebuie în clasa a VII-a, a VIII-a, astfel încât opţiunea să fie potrivită capacităţii fiecăruia, atunci n-o să mai punem ţinta singură bacalaureatul, şi vom merge pe o cale profesională”, a explicat Adrian Curaj.

De altfel, demnitarul tehnocrat a accentuat că sistemul de învăţământ trebuie să se bazeze din ce în ce mai mult pe sistemul profesional.

„Eu cred că este important pe partea de profesional ca elevii noştri să ajungă la nivelul de calificare 5, fără să meargă pe linia liceului, să ajungă în zona profesională, şi atunci lucrurile vor fi foarte frumoase. Şi mai ales să le arătăm cum să se mişte între liceu şi profesional, între profesional şi liceu, pentru că opţiunile se schimbă o dată cu maturitatea. Cred că trebuie să-i orientăm pe cei cu abilităţi şi determinare pe calea de liceu, iar în zona profesională trebuie să fim siguri că oferim destule oportunităţi celor care decid să urmeze calea aceasta. Este o cale minunată, nu este una de ultimă opţiune, şi cu cât mai mult şcoala va arăta că este o cale în care un tânăr îşi poate valorifica din plin potenţialul vom fi mai convingători în a-i atrage acolo. Încă o dată: ei termină clasa a XI-a, au un nivel de calificare 3, şi trebuie să fim siguri că le dăm posibilitatea să ajungă la nivel de calificare 4 şi mai încolo la calificare 5 fără să meargă pe calea de liceu, ci să meargă pe calea de şcoală profesională”, a reliefat tehnocratul.

De asemenea, Adrian Curaj a evidenţiat şi nevoia unei finanţări mai bune a sistemului educaţional, arătând că ministerul se pregăteşte pentru o creştere de la un an la altul a bugetului din învăţământ.

„Întotdeauna voi spune că trebuie mai multă finanţare pentru educaţie. Realitatea este cea pe care o avem şi ne pregătim pentru o creştere de an de an a bugetului de educaţie, o creştere pe care s-o putem susţine. Pentru noi este important să avem o creştere an de an, asta ne va asigura că suntem convinşi că educaţia va schimba România. Dacă avem o creştere predictibilă de an de an n-o să mai ajungem în comentariul permanent de ani de zile că vrem să avem 6%. 6% este o ţintă pe care ne-am propus-o cu ani mulţi în urmă, n-am făcut paşi de atunci şi este important să spunem că anul viitor vom creşte cu 10 sau 15%, următorul an mai cresc cu 10 sau 15% şi după un număr de ani, mult mai puţin decât aceia de când noi aşteptăm să se schimbe bugetul, vom avea un buget decent pentru educaţie, pentru că numai educaţia poate schimba România”, a concluzionat ministrul Educaţiei.

Oficialul s-a arătat impresionat de „Târgul ofertelor educaționale” organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slatina, susţinând că, deşi nu a fost un târg foarte mare, evenimentul a fost totuşi unul mare prin ofertele unităţilor de învăţământ. Ministrul a vizitat toate standurile unităţilor de învăţământ prezente, a vorbit şi s-a fotografiat cu elevii şi dascălii lor.

Adrian Curaj a fost însoţit în Olt de secretarii de stat Monica Anisie şi Emil Albotă, şi de directorii generali în minister Alin Păunescu şi Corina Marin. Călăuză le-a fost, evident, şefa IŞJ Olt, Felicia Man.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here