CULTURĂ / Expoziţie de artă şi meşteşuguri la Muzeul Judeţean Olt

Muzeul Judeţean Olt va organiza, miercuri, 18 mai, la sediul instituţiei din Slatina, vernisajul unei expoziţii temporare de artă şi meşteşuguri, intitulată „Artă și meșteșug în Țara Oltului de Jos”.

Evenimentul este programat să înceapă la ora 17.00. Printre piesele ce vor fi expuse se numără textile de interior, țesături, ceramică decorativă și rituală, obiecte din lemn. În economia expoziției un loc aparte îl vor avea costumele populare de sărbătoare. Cu această ocazie, publicul vizitator va avea plăcerea să admire portul popular specific zonei etnografice Câmpia Boianului, foarte puțin prezent în expoziții până în prezent.

„Acest demers expoziţional constituie o invitaţie la un alt fel de lectură a satului românesc încifrat de-a lungul veacurilor în creațiile culturii populare. Expunerea este orientată spre re-cunoașterea meșteșugurilor tradiționale practicate pe teritoriul județului Olt: țesutul și cusutul, olăritul, încondeierea ouălor, prelucrarea lemnului. Meșteșugurile tradiționale reprezintă azi unul dintre ultimii «martori» ai unei vaste etape din istoria societății și a civilizației umane. În lunga istorie a meșteșugurilor, omul a născocit tot felul de unelte și procedee tehnice pentru  a-și ușura munca și a făuri bunuri de cultură materială și spirituală, satisfăcându-și astfel atât nevoile de trai cât și aspirația spre frumusețe”, a explicat Claudia Balaş, şefa Secţiei Etnografie.

Expoziția va fi deschisă până la data de 1 octombrie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here