Pulifricii lui Vâlcov, presiuni la Primăria Slatina pentru autorizarea chioşcului de la Poştă

Presiunile manifestate asupra Primăriei Slatina pentru autorizarea construirii chioşcului metalic răsărit în mijlocul trotuarului din zona Poştei, lângă Fântâna Speranţei (presiuni despre care a vorbit viceprimarul oraşului, Cristian Bircea) ascund o încrengătură de interese care duc, în ascuns, spre grupul de protejaţi ai fostului ministru al Finanţelor Darius Vâlcov.

Printre cei care au făcut presiuni la Primăria Slatina în ultimele luni pentru autorizarea construirii chioşcului metalic în care urmează să-şi desfăşoare activitatea o covrigărie se numără mai multe persoane din grupul de „pulifrici” controlat de fostul ministru al Finanţelor Publice Darius Vâlcov, dintre ei nelipsind Florin Obretin, unul dintre protejaţii de primă linie ai lui Vâlcov. Au bătut şi alţii, inclusiv la uşa viceprimarului Cristian Bircea, căruia i s-a cerut să avizeze favorabil autorizarea construcţiei. Bircea a refuzat însă şi atunci când documentaţia a ajuns pe biroul lui, a restituit-o neavizată la Serviciul Urbanism. Cel puţin aşa susţine edilul.

„Tot ce am făcut eu a fost să semnez contractul de închiriere a spaţiului, dar pe contract am scris că e valabil doar în situaţia în care există şi autorizaţie de construire. Or, autorizarea eu nu am avizat-o. Am restituit-o Urbanismului neavizată. După aceea am văzut autorizaţia de construire semnată şi parafată. L-am întrebat pe Adi Birin (Adrian Birin este şeful Biroului Urbanism din Primăria Slatina – n.r.) ce se petrece şi mi-a răspuns că i s-a cerut de sus”, a declarat, răspunzând unei interpelări a OLT-ALERT, Cristian Bircea.

Este vorba de autorizaţia de construire nr. 222 din 7 iunie 2016, eliberată „ca urmare a cererii adresate de SC Tonka Sport GM SRL Slatina, reprezentată prin Popa Ioana Cristina”. Documentul este semnat de primarul interimar al Slatinei, Emil Popa, de secretarul primăriei, Mihai Ion Idita şi de şeful Biroului Urbanism, Adrian Ciprian Birin.

actonka1

actonka2

Patroana firmei care a cerut şi primit autorizaţie de construire, SC Tonka Sport GM SRL, este Ioana Cristina Popa, care a administrat una dintre firmele înfiinţate de deputatul Daniel Bărbulescu la ordinul şi cu banii lui Darius Vâlcov. Vorbim de SC Contis Consulting Company SRL, societate care a preluat activitatea economică a SC Contis Company SRL, specializată în servicii de contabilitate şi administrată de Iuliana Strinu, soţia lui Marin Strinu, fostul şofer al lui Darius Vâlcov care ulterior s-a numărat printre numeroşii denunţători ai fostului ministru de Finanţe. Firma ţinea de fapt contabilitatea celorlalte firme controlate prin interpuşi de Vâlcov şi pe cea a firmelor apropiaţilor fostului ministru al Finanţelor, precum SC Cafmin SRL, controlată de omul de afaceri Cristian Tomescu, sau firmele controlate de Cristian Ghenciu.

Autorizaţia de construire i-a fost înmânată de angajaţii primăriei nu reprezentantei legale a firmei care a solicitat-o, ci lui Alberto-Ionuţ Popa. Este una şi aceeaşi persoană care în 2015 a fost condamnată de Tribunalul Olt la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, senţinţă rămasă definitivă în martie 2016, când Curtea de Apel Craiova i-a respins lui Alberto-Ionuţ Popa recursul. Acesta a fost trimis în judecată în 2012 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt după ce procurorii au descoperit un mecanismul prin care firma pe care el o administra, SC Popa Gam SRL, făcea evaziune fiscală prin tranzacţii fictive, folosind facturi false.

Iată interesele şi actorii din spatele afacerii ce stă să înceapă lângă Fântâna Speranţei şi iată de ce Primăria Slatina a autorizat o construcţie fără să ţină seama că ea siluieşte arhitectura ambientală a zonei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ