Dacian Cioloș, la detectorul de minciuni

Pe bună dreptate, premierul Dacian Cioloș ar rebui să fie spus testului cu detectorul de minciuni. Și asta, chiar dacă, în România, acest test nu este recunoscut drept foarte concludent și nici drept probă în instanță. Confruntat cu detectorul de minciuni, poate că Dacian Cioloș ar recunoaște câteva lucruri grave care i se impută.

Între aceste lucruri grave, unul îmi reține atenția în mod special. Venit, ca tehnocrat, în fruntea unui guvern așa-zis de tehnocrați pe fondul unei crize politice, Dacian Cioloș a primit un contract de un an. Așa s-a spus. A afirmat-o răspicat și a reafirmat-o de câteva ori președintele Klaus Iohannis. Cel care a căutat în carul cu fân și l-a descoperit pe Cioloș ca premier. Deci, un guvern de avarie. Deci, un guvern de tranziție până la alegeri. Nici Dacian Cioloș nu a spus vreodată altceva. Și atunci cum se explică, Doamne, faptul că, după ce și-a suflecat mânecile și și-a creat o echipă de nepricepuți, el, Dacian Cioloș, a început să ia măsuri cu bătaie lungă? Care transcend, în mod clar, limitele juridice și de timp ale unui guvern de tranziție. Această contradicție în termeni ascunde, undeva, o minciună. Știe Dacian Cioloș mai multe decât știm noi, în sensul carierei sale guvernamentale? Are el o înțelegere secretă cu președintele Klaus Iohannis, în sensul de rămâne nu un an, ci cinci ani la Palatul Victoria? Și asta, indiferent dacă viitorul guvern ar fi unul politic sau tot politic, dar de uniune națională? Această dilemă nu ar putea fi soluționată de cei care încă mai cred în onestitatea lui Dacian Cioloș decât la detectorul de minciuni.

Un guvern de avarie, de tranziție, tehnocrat nu are absolut niciun motiv să abuzeze de ordonanțele de urgență. Dar niciun alt guvern în istoria României nu a edictat atât de multe ordonanțe de urgență într-un singur an ca Guvernul Dacian Cioloș. Ordonanțele de urgență, se știe, reprezintă o soluție legislativă excepțională, impusă, așa cum le arată și numele, de situații cu totul și cu totul deosebite, în care guvernul trebuie să intervină de îndată, fără a-și mai putea permite să irosească, sub aspect legislativ, timpul necesar dezbaterii parlamentare. Tocmai de aceea ordonanțele de urgență, conform Constituției, nici nu pot fi utilizate atunci când ele ar viola legi organice ori reglementări privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului. Ei bine, Dacian Cioloș a făcut-o și pe asta. Și încă în repetate rânduri.

 

Disprețul față de Parlament a atins, sub guvernarea Cioloș, cote de neimaginat într-o democrație. Cetățenii României, milioane și milioane de cetățeni, se prezintă la urme, votează pentru senatori și deputați, iar apoi, ca rezultat al votului lor, se formează grupuri și majorități parlamentare. Rostul Parlamentului e ca, prin dezbateri amănunțite, prin permanenta confruntare dintre majoritate și minoritate, să fie elaborate acte normative care să întrunească consensul celor mai mulți dintre cetățeni. Pentru că-nu-i așa?-într-o democrație, legile, pentru a fi respectate, trebuie să fie înțelese și susținute de oameni. Tocmai de aceea dezbaterile parlamentare sunt publice. Dezbaterile din guvern, care de altfel nici nu prea au loc, nu sunt publice. O ordonanță de urgență, din punctul de vedere al cetățeanului, se face pe șest. Guvernul o plesnește, o plasează în Monitorul Oficial, pe care încă nu îl poate citi niciun cetățean care nu plătește pentru asta – deși, în Constituție, scrie că legile trebuie cunoscute de toată lumea -, iar apoi legea devine aplicabilă. Își produce efectele imediat. Și rămâne așa până când Parlamentul fie o confirmă, fie o infirmă. Mașina de făcut ordonanțe de urgență a guvernului lucrează non-stop și, întrucât acolo nu are loc nicio dezbatere, ritmul în care sunt scoase ordonanțele de urgență întrece cu mult ritmul în care Parlamentul le poate aproba și respinge.

 

Una peste alta, ordonanțele de urgență anulează practic activitatea și rostul Parlamentului. De aceea, în nicio democrație nu sunt admise ordonanțe de urgență decât în situații cu totul și cu totul excepționale. La noi, e altfel. Mai ales guvernele de sub cele două mandate, de două ori întrerupte, ale lui Traian Băsescu au escaladat acest procedeu, al ordonanțelor de urgență. Ele au continuat, e adevărat, mai puține la număr, și sub Guvernul Ponta, iar acum, din nou, sub Guvernul de tranzitei Cioloș, asistem la o intensificare a acestei proceduri, intensificare care este chiar fără precedent.

La detectorul de minciuni, la acest capitol al ordonanțelor de urgență, premierul Dacian Cioloș ar putea fi pus să recunoască dacă are sau nu are un minim respect față de statul de drept și față de democrație. Dacă el reprezintă, la Palatul Victoria, interesele reale ale românilor sau este doar expresia unui dictat al unor forțe politice exterioare acestui stat.

Un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here