Raport ISU: 16 morţi, zeci de răniţi şi bunuri de peste 4,3 milioane de lei distruse în Olt

Cu toate eforturile depuse în activitatea preventivă, pompierii din Olt s-au văzut nevoiţi să întervină în primele nouă luni ale acestui an de peste 5.700 de ori pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri. În urma acţiunilor de intervenţie au fost salvate 51 persoane. Valoarea bunurilor distruse se ridică la peste 4,3 milioane de lei, iar a bunurilor salvate de peste 41 de milioane de lei. Toate aceste date au fost prezentate, recent, de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural.

Mai exact, în primele luni ale anului salvatorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a avut 5.740 de intervenţii. Dintre acestea, 892 au fost intervenţii la incendii, în 79 de cazuri salvatorii au intervenit pentru asistarea unor persoane, de 20 de ori s-a intervenit în cazul unor inundaţii, iar în 95 dintre cazuri pompierii au acţionat pentru monitorizarea unor alunecări de teren. Două intervenţii au avut loc la accidente chimice, 33 – pentru degajarea unor copaci şi a ţurţurilor de pe marginea imobilelor, iar în 16 cazuri s-a intervenit pentru protecţia mediului.

Cele mai multe incendii pentru lichidarea cărora au intervenit pompierii, respectiv 599, au fost incendii de vegetaţie, alte 240 au avut loc în gospodării particulare, iar 31 de incendii s-au produs pe domeniul public al statului.

Valoarea bunurilor distruse se ridică la 4.314.930 de lei, iar a bunurilor salvate la 41.539.100 de lei. În urma acţiunilor de intervenţie au fost salvate 51 persoane (46 adulţi şi 5 copii).

Echipajele SMURD au avut, în acelaşi interval de timp, 4.021 de intervenţii, concretizate în asistarea a 4.178 de persoane, dintre care 3.906 adulţi şi 272 de copii.

Din păcate, pe timpul intervenţiilor au fost înregistraţi cu cinci decedaţi din incendii şi 11 decedaţi din alte situaţii de urgenţă, precum şi cu 15 răniţi din incendii şi 18 răniţi din alte situaţii de urgenţă.

În aceeaşi perioadă pompierii oltenii au derulat 421 de acţiuni de instruire-educare, 54 de exerciţii tactice şi 28 intervenţii pentru salvarea unor animale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here