Informații TERIBILE din SUA: Urmează RĂZBOAIE interne și inter-statale

image_pdfimage_print
Riscul unor conflicte între şi în interiorul unor state va creşte în următorii cinci ani până la niveluri care nu au mai fost atinse din vremea Războiului Rece, odată cu încetinirea creşterii economice mondiale, erodarea ordinii postbelice şi ascensiunea naţionalismelor alimentate de antiglobalizare, indică un raport dat publicităţii luni de Consiliul Naţional de Informaţii al Statelor Unite, preluat de Reuters.

‘Aceste tendinţe vor converge într-un ritm fără precedent spre a face guvernarea şi cooperarea mai dificile şi a schimba natura puterii, modificând în mod fundamental peisajul global’, se menţionează în raportul intitulat ‘Global Trends: Paradox of Progress’ (Tendinţe globale: paradoxul progresului), al şaselea dintr-o serie de studii trimestriale ale Consiliului Naţional de Informaţii. Acest centru de previziuni strategice pe termen mediu şi lung supervizează elaborarea Estimărilor Naţionale de Informaţii, documente federale care sintetizează munca celor 17 agenţii de informaţii americane, informează agerpres.ro.

 

Raportul, publicat cu mai puţin de două săptămâni înainte de instalarea preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, la 20 ianuarie, scoate în evidenţă factorii ce conturează ‘un viitor apropiat întunecat şi dificil’, printre care politici mai agresive din partea Rusiei şi a Chinei, conflicte regionale, terorism, adâncirea inegalităţii veniturilor, schimbările climatice şi creşterea economică lentă.

Potrivit documentului, ameninţarea teroristă va creşte în deceniile următoare, pentru că grupuri mici şi indivizi vor profita de urma unor ‘noi tehnologii, ideii şi relaţii’.

 

Incertitudinile legate de SUA, cuplate cu un ‘Occident orientat spre sine’ şi cu slăbirea standardelor în materie de drepturi ale omului şi de prevenire a conflictelor, vor încuraja China şi Rusia să conteste influenţa americană, spun autorii.

Aceste provocări ‘vor rămâne sub pragul de război cald, dar vor aduce riscuri grave de erori de calcul’, avertizează raportul menţionat.

 

‘Excesul de încredere că puterea materială poate ţine sub control escaladarea va creşte riscurile de conflict interstatal la niveluri care nu au mai fost atinse din vremea Războiului Rece’, mai afirmă raportul, potrivit căruia diferenţele în ce priveşte valorile şi interesele dintre state şi dorinţele de dominaţie regională ‘conduc spre o lume a sferelor de influenţă’.

Această situaţie oferă însă şi oportunităţi pentru guverne, societăţi, grupuri şi indivizi de a opera alegeri ce ar putea aduce un viitor ‘mai plin de speranţă, mai sigur’, întrucât, ‘aşa cum o implică paradoxul progresului, aceleaşi tendinţe care generează riscuri pe termen scurt pot şi să creeze oportunităţi pentru rezultate mai bune pe termen lung’, mai susţine raportul.

 

Potrivit acestuia, deşi globalizarea şi progresele tehnologice ‘i-au îmbogăţit pe cei mai bogaţi’, şi au scos miliarde din sărăcie, au ‘golit de conţinut’ clasa mijlocie occidentală şi au aprins reacţiile de respingere a globalizării. Aceste tendinţe au fost agravate de cele mai ample fluxuri de migraţie din ultimele şapte decenii, care alimentează ‘impulsurile naţionaliste, anti-elite’.

‘Creşterea lentă plus perturbările induse de tehnologie pe piaţa muncii vor pune în pericol reducerea sărăciei şi vor declanşa tensiuni în interiorul statelor în anii următori, alimentând însuşi naţionalismul ce contribuie la tensiuni între ţări’, se mai spune în raport.

 

‘Economii mari se vor confrunta cu restrângerea forţei de muncă şi cu diminuarea creşterilor de productivitate, în timp ce îşi revin din criza financiară din 2008-2009 cu datorii mari, cerere slabă şi dubii legate de globalizare’, mai prognozează documentul.

Referitor la China, aceasta ‘va încerca să treacă la o economie stimulată de consum, de la politica sa concentrată pe exporturi şi investiţii’.

‘Încetinirea creşterii va pune în pericol reducerea sărăciei în ţările în curs de dezvoltare’, iar guvernarea va deveni mai dificilă, întrucât probleme precum schimbările climatice globale, degradarea mediului şi ameninţările în materie de sănătate cer acţiune colectivă, iar o astfel de cooperare este tot mai greu de atins, adaugă raportul, prezentat luni în cadrul unei conferinţe la Washington.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ