Condamnat la aproape 10 ani de PUȘCĂRIE, un fost președinte anunță că va candida la prezidențiale

Fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a anunţat joi că vrea să se prezinte la alegerile prezidenţiale din Brazilia în 2018 şi i-a denunţat pe cei care ”sunt pe cale să distrugă democraţia” în ţara sa, anunţ făcut în cadrul primei sale reacţii la condamnarea sa la o pedeapsă de aproape zece ani de închisoare, transmite AFP.

Lula da Silva, care va contesta în apel condamnarea sa – pe care o consideră ”politică” – pentru corupţie şi spălare de bani, a denunţat de asemenea ”un stat de cvasi-excepţie” în Brazilia, scrie agerpres.ro.

”Vreau să-i spun partidului meu (Partidul Muncitorilor, PT – n.r.) că, începând de acum, voi revendica la PT dreptul de a fi candidat” la alegerile prezidenţiale în 2018 , a declarat Lula da Silva într-o conferinţă de presă la Sao Paulo, adăugând că este încă ”în joc”.

Preşedinte al Braziliei în perioada 2003-2010, Lula da Silva a declarat că anchetele pentru corupţie în desfăşurare de trei ani, în cadrul scandalului ”Lavage-Express”, în legătură cu grupul public Petrobras, au făcut din prima mare economie a Americii Latine un stat unde ”drepturile democratice sunt aruncate la lada cu gunoi”.

Lula da Silva, a cărui carismă a contribuit la creşterea prestigiului internaţional al Braziliei în timpul celor două mandate ale sale, a fost condamnat în primă instanţă la nouă ani şi jumătate de închisoare pentru corupţie şi spălare de bani, dar va rămâne în libertate în aşteptarea deciziei în apel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here