Luminița Anghel și Nico, capete de afiș la Festivalul de muzică uşoară „Radu Şerban” Caracal, la o nouă ediție/Programul evenimentului

In perioada 1- 3 septembrie,  va avea loc cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Radu Şerban”. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Caracal, Consiliul Local şi Centrul Cultural Municipal. Printre artiștii speciali ai festivalul se vor număra cunoscutele interprete de muzică ușoară Luminița Anghel și Nico, care vor susține recitaluri de excepție.

Festivalul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani.

„Pregătirile sunt în desfășurare. Colega mea Monica Dumitru, care coordonează acest festival, se ocupă de tot ce înseamnă detalii organizatorice legate de desfășurarea festivalului.

Noutatea, dacă o putem numi așa, festivalului este faptul că se revine la forma inițială așa cum a luat ființă, încă din 1990, la acompaniamentul live al concurenților, ceea ce este un lucru foarte bun, atât pentru concurenți, cât și pentru spectatori.

Va fi o orchestră condusă de compozitorul Viorel Gavrilă care va transpune toate piesele și va acompania toți concurenții participanți în cadrul festivalului.
Așa cum probabil se știe, concurenții au fost selectați în urma preselecției ce a avut loc la Uniunea Compozitorilor din București. In cadrul acestei preselecții au participat și colegii noștri din cadrul Centrului Cultural Municipal Caracal. De asemenea, se revine la obligativitatea concurenților de a cânta o piesă din repertoriul marelui compozitor caracalean Radu Șerban.

Piesele au fost selectate de către Titus Andrei, președintele juriului și înaintate compozitorului Viorel Gavrilă.

Locul de desfășurare a Festivalului de Muzică Ușoară „Radu Șerban” va fi Teatrul de vară în perioada 1-3 septembrie, iar dacă timpul nu va permite acest lucru, acesta se va muta în sala de spectacole a Teatrului Național din Caracal”, a declarat Florian Teodorescu, managerul Centrului Cultural Municipal Caracal. 

Juriul concursului de interpretare îi are în componență pe Titus Andrei – președinte, Ştefan Naftanailă, Viorel Gavrilă și Florin Şişu.

Printre artiștii speciali ai festivalul se vor număra cunoscutele interprete de muzică ușoară Luminița Anghel și Nico, care vor susține recitaluri de excepție. Pe scenă vor mai evolua Elena Ionescu, Ana Mocanu și Romeo Zaharia.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

  • VINERI 1 SEPTEMBRIE – TEATRUL DE VARĂ

ORELE 11.00 – 20.00 – REPETIŢIA CONCURENŢILOR CU TRUPA DE ACOMPANIAMENT

  • SÂMBĂTĂ  2 SEPTEMBRIE – TEATRUL DE VARĂ

ORA 20.00 – CONCURS DE INTERPRETARE
  RECITALURI: LUMINIŢA ANGHEL ŞI ELENA IONESCU

  • DUMINICĂ 3 SEPTEMBRIE – TEATRUL DE VARĂ

ORA 20.00 – FESTIVITATEA DE PREMIERE
GALA LAUREAŢILOR
RECITALURI: Ana Mocanu,  Romeo Zaharia si NICO
ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here