Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a sărbătorit Ziua Recoltei la Slatina / FOTO+VIDEO

Prima ediție a Zilei Recoltei care a demarat marți la Slatina l-a avut ca oaspete, spre seară, pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, care, însoțit de parlamentarii social-democrați și de reprezentanții administrației publice locale și județene, a parcurs pe jos distanța de la Consiliul Județean Olt până pe esplanada din centrul orașului, acolo unde peste 120 de producători agricoli și-au expus, spre vânzare, într-un imens cort, marfa: legume, fructe, dulcețuri, murături și produse apicole.

Oprit de oameni pe stradă care, surprinși de apariția sa, au dorit să-i vorbească și să îi strângă mâna, Petre Daea a fost primit pe esplanadă de mai multe femei cu pâine în țest, varză călită și fasole, gătite la spuza focului. El a vizitat fiecare masă cu marfa expusă, fiecare producător, ascultându-le fie păsurile, fie poveștile de succes, mirat de fermierii tineri, cu precădere de cei care și-au deschis afaceri în domeniul agricol cu fonduri europene.

Ministrul Agriculturii i-a îndemnat pe toți să se unească în cooperative astfel încât să rezolve cea mai importantă problemă, aceea a desfacerii și valorificării produselor prin intermediul unor depozite special amenajate.

„Deja ați primit un suport financiar, haideți să ne organizăm, să vă organizați în cooperative, să valorificăm produsele agricole că altfel nu puteți să le valorificați. Faceți repede asta că timpul trece pe lângă noi”, i-a spus ministrul unuia dintre fermierii tineri.

După ce a stat de vorbă cu producătorii de legume și fructe din cort, Patre Daea a ieșit afară și a vizitat și standurile cu brânzeturi și produse din carne aduse de producători din afara județului Olt.

„Mă bucur că am putut veni la Slatina pentru a fi alături de producători și de consumatori cu ocazia primei zile a produselor agroalimentare românești, organizată în baza unei legi care a avut un autor, și autorul acesta este domnul Stănescu, pe care îl felicit”, a declarat, spre finalul vizitei, Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a venit însoțit de deputatul Alexandru Stănescu, inițiatorul legii care prevede ca în fiecare an, la 10 octombrie, să fie sărbătorită Ziua produselor agroalimentare românești, de deputatul Dan Ciocan, de secretarul de stat în Minsietrul Agriculturii Daniel Botănoiu, de Adrian Chesnoiu, șeful Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Florin Barbu, șeful Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, de Daniel Bărbulescu, directorul general adjunct al Centrului Regional AFIR Craiova etc.

Întrebat despre importanța evenimentului pe care l-a gândit și promovat în parlament, deputatul Alexandru Stănescu a reliefat rolul Ministerului Agriculturii în organizarea Zilei Recoltei în toate județele și nevoia promovării produselor agricole românești.

„Mă bucur că Legea 168/2017 a produselor agroalimentare românești a prins viață azi, asta și mulțumită Ministerului Agriculturii, domnul ministru Petre Daea. A avut un aport foarte mare pentru că a organizat această zi și în București, dar și cel puțin în toate reședințele de județ. Aici a fost așa de multă lume, încât nici nu am putut să văd tot ce s-a expus. La anul deja devine obligație. Sunt convins că indeferent cine va fi la Ministerul Agriculturii, va avea obligația față de ceea ce a fost anul acesta să se sărbătorească din nou această zi.

Este bine să promovăm produsele românești pentru că noi consumăm foarte multe produse din afară, iar produsele noastre sunt și mai bune, de calitate mai bună. Consumând produse românești, ajutăm și producătorul român. De o astfel de zi este nevoie pentru a evidenția producătorul român”, a declarat parlamentarul de Olt.

La rândul său, deputatul Dan Ciocan a reliefat, și el, importanța evenimentului.

„E o zi deosebită pentru începutul acestei activități, a Legii 168, și sperăm ca toți producătorii agricoli să își poate desfășura activitatea și în continuare, să aibă unde să își vândă produsele. E o lege care nu e benefică numai pentru județul Olt, ci pentru întreaga țară, pentru toții legumicultorii, pentru toții agricultorii și pentru toți cei ce desfășoară activități în ramura agricolă”, a spus Dan Ciocan.

Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a marcat și el evenimentul și a spus că românii ar fi bine să aleagă produsele agroalimentare românești pentru consum, în detrimentul celor din import, explicând că de câștigat au de câștigat și consumatorii, și producătorii.

„Prima zi a produselor tradiționale românești este o zi pe care o inaugurăm pe baza unei legi inițiate de deputatul de Olt Alexandru Stănescu. Este un succes. Românii sunt dornici să guste din produsele românești. E o sărbătoare care sper că va deveni o tradiție și, plecând de la această sărbătoare, să promovăm și să valorificăm produsele românești.

Românii trebuie să aleagă produsele românești pentru că sunt mai ieftine, mai proaspete și mai sănătoase, niște condiții de bază pentru care ar trebui ca românii să le aleagă în detrimentul produselor din import. Dar trebuie să ajutăm producătorii ca aceste produse să ajungă pe tarabe, astfel încât oamenii să le găsească și să le poată achiziționa”, a declarat președintele CJ Olt.

De la Ziua Recoltei nu au lipsit Virgil Delureanu, vicepreședinte al CJ Olt, primarul Slatinei, Emil Moț, și nici șefii unor instituții publice deconcertate.

Ziua Recoltei, care se derulează la Slatina marți și miercuri, marchează, de fapt, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, care va fi sărbătorită în fiecare an, la 10 octombrie, eveniment stabilit de Parlamentul României prin adoptarea unei legi inițiată de deputatul PSD de Olt Alexandru Stănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here