Pericol de explozie în Prahova, din cauza unui vagon plin cu azotat de amoniu din care iese fum

Circulația feroviară este blocată pe sensul Brașov – București din cauza unui incendiu izbucnit la un tren de marfă care transporta nitrat de amoniu. Acesta se deplasa de la Târgu Mureş la Ploieşti Triaj şi este oprit între staţiile Comarnic şi Câmpina.

Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, la unul dintre vagoanele trenului, situat la mijloc, a fost observată degajarea de fum. Garnitura este formată din 25 de vagoane, iar la unul aflat la mijlocul trenului a fost sesizat fum în partea sus, apoi au fost observate și flăcări.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că au fost sesizate scurgeri de conţinut dintr-un vagon al unui tren de marfă.

Trenul transporta azot de la Tg. Mureş la Ploieşti Triaj. La aceasta oră trenul este oprit între staţiile Comarnic şi Campina pentru intervenţia ISU şi a reprezentanţilor firmei pentru care efectua transportul. Din motive de siguranţă traficul feroviar a fost oprit şi s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact pe tot intervalul Câmpina – Comarnic”, transmite CFR într-un comunicat remis Europa FM.

Mai multe echipe de pompieri intervin la această oră pentru a menține la o temperatură constantă vagonul cu probleme și a evita extinderea flăcărilor.

Nu sunt înregistrate victime, dar în zona gării a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică pentru scoaterea de sub tensiune a liniei de alimentare. Mai multe echipaje de stingere au intervenit la fața locului.

Se evacuează populația pe o rază de 800 de metri în cartierul Gura Beliei din Breaza, pe marginea DN1, iar patru trenuri de călători staţionează în gările Comarnic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here