Zi de doliu în Malta. Jurnalista asasinată a fost înmormântată

Sute de persoane au participat vineri în Malta la funeraliile jurnalistei anticorupție Daphne Caruana Galizia, a cărei asasinare la 16 octombrie a declanșat o undă de șoc care a depășit mica insulă mediteraneeană, relatează AFP, citată de digi24.ro.

Ceremonia a avut loc în marele sanctuar creștin de la Mosta, nu departe de domiciliul și de locul unde jurnalista, în vârstă de 53 de ani, a murit în explozia unei bombe montate sub mașina sa, notează Agerpes.

Acest atentat, extrem de rar întâlnit într-o țară din Uniunea Europeană, a șocat profund Europa și alte părți ale lumii.

„Astăzi, lumea este în doliu pentru Daphne Caruana Galizia”, a transmis vineri Comisia Europeană, care a coborât în bernă drapelul european la sediul său de la Bruxelles și în întreaga lume.

În cadrul ceremoniei, la care presa nu a avut acces, Arhiepiscopul de Malta, monseniorul Charles Scicluna, a oficiat o slujbă.

„Ne-am adunat aici pentru a ne ruga pentru Daphne, victimă a unui act de violență sângeros care a luat viața unei femei, unei mame, unei jurnaliste”, a spus monseniorul Scicluna în predica sa.

După încheierea ceremoniei, asistența a aplaudat îndelung sicriul la scoaterea sa din biserică, aruncând cu flori și strigând ”Mulțumim, Daphne” și ”Vrem justiție”. Sicriul a fost depus apoi în cripta familiei.

Familia jurnalistei și-a dorit ca funeraliile să păstreze un caracter privat.

Guvernul maltez a decis totuși să declare doliu național vineri, afirmând că „niciun atac împotriva libertății de expresie nu este permis în democrația malteză”.

Drapelele au fost coborâte în bernă în toată insula, cel mai mic stat din Uniunea Europeană, cu doar 430.000 de locuitori.

Puțin personalități au asistat la funeralii. Printre ele s-a aflat președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani.

Daphne Caruana Galizia „a fost o santinelă, un soldat în prima linie în apărarea valorilor noastre”, a afirmat Tajani. Comisia Europeană și-a reiterat vineri apelul la o anchetă ”independentă și aprofundată” și la arestarea vinovaților.

Presa internațională s-a mobilizat de asemenea. Mai mulți patroni de presă au trimis joi o scrisoare comună prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, cerându-i să se folosească de puterile sale pentru a se face dreptate și pentru ca libertatea presei să fie apărată în Malta.

Niciun suspect nu a fost totuși identificat până acum de anchetatorii maltezi, care sunt ajutați de experți străini.

Guvernul a promis un milion de euro recompensă pentru orice informație care ar permite prinderea autorilor și a celor care au comandat crima.

Însă în Malta multă lume nu are încredere în reprezentanții justiției și ai poliției, mulți dintre aceștia fiind vizați de atacurile jurnalistei, care era de asemenea și blogger.

Daphne Caruana Galizia a dezvăluit câteva din cele mai sumbre aspecte ale politicii din Malta, atacându-i cu virulență deopotrivă pe premierul laburist Joseph Muscat și, mai recent, pe liderul opoziției.

Conform digi24.ro, după moartea sa, copiii săi au cerut demisia lui Muscat, acuzându-l că a creat o cultură a impunității care a transformat Malta într-o ”insulă a mafiei”.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here