Ridicarea autoturismelor parcate neregulamentar revine în Slatina/ Preţuri pentru recuperarea vehiculelor

Primăria Slatina a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre referitor la aprobarea Regulamentului privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și restituire a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă în municipiul Slatina.

Proiectul de act normativ a fost publicat pe site-ul primăriei, unde reprezentanţii municipalităţii invitând persoanele interesate, asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite să depună propuneri, sugestii sau opinii cu privire la acest proiect, la registratura primăriei, în termen de 10 zile calendaristice de la publicare.

Prin acest proiect va fi aprobat şi nivelul taxelor pentru ridicarea, transportul, depozitarea și restituirea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă.

Potrivit proiectului de hotărâre, pentru recuperarea autoturismului ridicat, proprietarul trebuie să achite 350 lei, în cazul persoanelor fizice, şi 700 lei, în ccazul persoanelor juridice, dacă taxa este achitată în termen de 48 de ore. Valoarea taxei se dublează, în ambele cazuri, dacă plata se face dincolo de termenul de 48 de ore.

De asemenea, proprietarul vehiculului trebuie să mai achite o taxă de depozitare de 50 lei pe zi.

De ridicarea, transportul, depozitarea și restituirea vehiculelor se va ocupa Direcția Administrarea Străzilor și Iluminatului Public (DASIP).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here