Veşti bune pentru pensionari de la ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu

Milioane de români așteaptă noua lege a pensiilor. Proiectul, care trebuie să ajungă în Parlament luna viitoare, are deja trei variante de lucru. Doar una, însă, este preferata Ministrului Muncii, care a vorbit despre toate acestea la TVR 1.

Cumulul pensiilor speciale cu salariul nu va ma fi posibil, iar vârsta de pensionare nu va crește, a declarat Lia Olguța Vasilescu marți seara, în direct la TVR1.

Mai mult, pentru că de la 1 ianurie salariile vor crește, baza de impozitare va fi mai mare.

„Putem să spunem că (e gata) 99%. În sensul că Ministerul Muncii a finalizat această lege, sigur că Finanțele au spus că nu ne atingem de ea până nu vedem ce se întâmplă cu Codul Fiscal, ceea ce e și normal, pentru că avem experiența legii salarizării care ar fi trebuit să iasă la pachet cu Codul Fiscal și atunci nu ar mai fi fost nimeni supărat că nu a înțeles că lui îi crește doar brutul cu 25%, în condițiile în care totuși acolo majorările la pensionari nu țin numai de 25% acest brut, pentru că iată pe ceea ce am făcut noi de la începutul anului până acum media de creșteri în sistemul public este de 27,3%, au fost creșteri între 10 și 35%, la categoriile de bugetari, deci nici ei nu au fos sub nicio formă afectați, iar ce se aplică acum acest net de 4% cât ia de la 1 ianuarie (2018, n.r.) se aplică la majorările care s-au făcut deja”, a explicat ministrul Muncii.

Sursa: TVR 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here