Imagini UIMITOARE cu Minel Prina pe cai mari într-un restaurant de fițe din București/Relaxare între două termene în instanță

UPDATE: La câteva ore după ce imaginile video cu Prina au apărut pe OLT-ALERT, utilizatorul contului de youtube a șters videoclipul în care fostul primar al Slatinei apărea în ritmuri de muzică și voie bună. Așa că ne vom folosi de capturi care indică prezența lui în restaurantul de fițe din Capitală.

Între două termene în instanțele care îl judecă pentru fapte de corupție, inculpatul Minel Prina, fostul primar al Slatinei, simte nevoia să se relaxeze în public, și nu oriunde, ci în restaurante de soi din București.

Fostul primar al Slatinei apare într-o înregistrare video care circulă pe youtube petrecând alături de alte zeci de persoane într-un restaurant cu specific italian din Capitală. Ținând cont că în local nu se consumă o zi obișnuită în care oamenii își servesc prânzul sau cina, ci chiar prima zi de funcționare a restaurantului, fiind așadar o petrecere de deschidere, este posibil ca Prina să fi fost invitat special acolo, sau poate chiar mai mult decât atât.

La câteva ore după ce imaginile video cu Prina au apărut pe OLT-ALERT, utilizatorul contului de youtube a șters videoclipul în care fostul primar al Slatinei apărea în ritmuri de muzică și voie bună.

În orice caz, faptul că omul se simțea în elementul său atât de bine, ca și când ar fi un om de-al casei, reiese și din imaginile de mai jos:

Sursa: Youtube

Minel Prina, condamnat definitiv în 2013 de Curtea de Apel Craiova, la patru ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, este judecat în prezent în alte două dosare, unul aflat pe rolul Înalte Curți de Casație și Justiție, alături de fostul său șef Darius Vâlcov, și altul judecat de Tribunalul Olt, pentru fapte care ar fi fost săvârșite în mandatul de viceprimar al Slatinei și în cel de primar al aceluiași oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here