AMINTIRI/Hebdomadarii. Unor prieteni care mai sunt, unor prieteni care nu mai sunt

Omul de cultură Visi Ghencea și artistul plastic Nicolae Truță, plecați în veșnicie

Era o vreme tristă de început de februarie, ceva între şliboviţă şi linsoare. Nu prea ştiu cum ajunsesem în oraşul de jos, plecasem spre piaţă şi mă oprisem să-mi trag sufletul la atelierul de pictură al lui Nicolae Truţă. La sculptură se auzeau zgomote, adică George Dragomir modela nişte forme pe care numai el le putea înţelege, sau cioplea aiureli absurde de-ale lui despre care eu ziceam că ar fi vedenii pe care le întâlnise el cândva prin alte lumi…

Ajunsesem noi la un impas, Nae venise acolo de la școală pe un drum, eu venisem de la fabrică pe același drum şi ne întrebam de ce nu ne întâlnisem pe drum cu toate că aşa ne înţelesesem noi să ne întâlnim.

Veni şi George cu halatul plin de tot felul de prafuri şi cu mâinile pline de pământ pârlit.
– Năică, hai să te uiţi la ce făcui azi.
– Te-ai mai gândit la ferestrele alea ale tale?
– Auzi, ce-ai zice dacă aş combina acolo mai multe materiale?
– Da mă, da’ e greu, e dificil, culorile, coacerea, temperaturile, lemn, lut, metal, piatră…
– D’aia e frumos, că e greu..

Intrarăm în atelierul de sculptură, pe jos apă cu o mâzgă de toate culorile, o mocirlă pentru care îţi trebuiau cizme. Bucăţi de marmură, bucăţi de beton, tot felul de unelte agăţate pe pereţi. George modelase nişte bucăţi de lut, nişte forme care, la prima vedere păreau groteşti, dar aveau o chemare de nou născut.
– Parcă ar fi nişte copii mici.
– Care, încă nu s-au născut, sunt încă în burta mamei lor.
– Adică în căpățâna ta!
– Astfel vor arăta la final, zise George şi începu să modeleze cu degetele huma care se îndoia numai cum voia el.

Avea George nişte mâini mari, nişte palme late şi nişte braţe groase că eu mă gândeam la palmele lui Brâncuşi şi la modul în care mângâia modelul.
– Hai la mine să ne încălzim cu ceva cald că am îngheţat, ne îmbrăcăm mai gros şi mai venim.

Ne gândeam la un ceai fierbinte când a intrat pe uşă Berzovis Gabriel Ghencea, adică Visi care a pus pe masă o sticlă de-aia verzuie de ţuică care ne-a dat peste cap toate planurile pe care le făcusem noi cum să amestecăm ceaiul de mușețel și de sunătoare…

– Bă, azi e ziua mea şi când să-i scot eu dopul, şefii îşi aduseră aminte că trebuie să facă o şedinţă de analiză cu „realizărili iepocii de aur”, şi mai scoate dopul la sticlă dacă poţi, aşa că lăsai acolo damigeana de vin şi adusei sticla asta de ţuică aici la voi să-i scoateți dopul, să nu îngheţaţi.
– La mulţi ani, câine, dar ce dracu analizează şefii tăi, tocmai azi, pe 2 februarie, când iese ursul din bârlog?
– Cred că fac o analiză pentru toamna trecută, directive, arături, necesaruri, planuri, şi alte chestii d-astea, adică influienţa razelor de lună nouă asupra arăturilor adânci de toamnă, şi fac planuri, băă, ce ştiţi voi? Nae, unde sunt ceştile ălea de pământ pe care le aveai tu de la meșterii de la Oboga?
În vreme ce Nae clătea ceştile , eu mă chinuiam să scot coceanul din capul sticlei şi nu prea reuşeam.
– Gheorghe, tu mai întâi ar trebui să te duci la Stroică, la directorul ăla al tău, să-ţi mute planşeta aici, şi să faci un proiect de dispozitiv cu roti dințate, un robot pentru împingerea coceanului de porumb în sticla de ţuică.

Eu, întorsei sticla cu gâtul în jos şi începui să o lovesc uşor cu palma, iar dopul mă înţelese, şi începu şi el să se mişte ca o râmă.
– Hai odată că îngheţăm cu sticla lângă noi, dar vezi mă să n-o verşi că pierdem bunătate de licoare în vremuri d’ ăstea de secetă..
– Nişte beţivi cu brevet, ar fi golit-o demult chiar dacă i-ar fi luat gâtul cu bomfaierul sau cu joagărul.

După o veşnicie, dopul era pe jos, ceştile erau pline, iar noi eram gata de sacrificiu.
– Hai noroc, Visi!
– La mulţi ani, câine!
– Să trăieşti!
– Bunăă, arde gâtul!
– Uitarăm s-o fierbem, mă!
– Ce s-o mai fierbi mă că dau lacrimile şi aşa!
– Zău mă? Chiar e tare? Meşterul zicea că nu prea se făcuse boasca cum trebuia, că au fost prunele cam necoapte şi corcoduşele au fost cam mici.
– Ălea sunt zarzăre, bă!
– Ce vorbeşti, mă? Poate la voi peste Olt..
– Hai, mă, iar începeţi, iar vă duceţi la academie după dicţionare, iar cereţi părerile doamnei cacademician doctor inginer?
– Ce mai contează dacă unul din voi le zice zarzăre, iar celălalt le zice corcodușe!
– Terminaţi cu prostiile, că vă aude tovarășa cacademician.
-Hai mă, că n-or fi pus ăştia microfoane și prin ceşti şi prin scrumiere.
– Mai ştii?
– Uitasem şi de bancuri…

După ce ne încălzirăm şi ne mai lepădarăm din cojoace, Visi se ridică.

– Oameni buni, uitai să vă spui, adusei și o sacoșă cu scovergi uscate, sunt făcute de ieri, dar merg cu țuică și cu câteva cepe… Dar acum eu trebuie să plec, se termină şedinţa aia de analiză şi trebuie să fiu acolo când se semnează hârtia aia. Vedeţi voi cum terminaţi țuica, și să nu spargeți sticla asta că îmi mai trebuie…
– Ce s-o terminăm că nu mai poate nimeni.
– Halal bărbaţi, halal beţivi! Cu noi n-ar mai fi avut de ce să taie Burebista viile.
– Dar nici să ne pună sabia în mână…
– Bine că nu luai şi damigeana, se trezea vinul aici.
– Auzi, o lăsăm aici, îi punem dopul şi o găsim noi altă dată. Ăăă? Ce ziceţi?
– Păi, o continuăm peste o săptămână că pe 9 februarie e ziua mea, zise Nae. O s-o amestecăm cu a mea, că țuica nu se strică.
– Ce vorbeşti, mă, peste o săptămână e ziua ta?
– Aha.
– Şi peste două săptămâni, adică pe 16 februarie e şi ziua mea de naştere, zise George.
– Aoleu? Uite cum se lungeşte o sticlă de ţuică.
– Şi peste trei…
– Auzi, Gheorghe, n-o să spui acum că peste trei săptămâni e şi ziua ta?

Eu scosei buletinul din buzunar.
– Pe 23 februarie…
– Uite cum îi ajută întotdeauna Dumnezeu pe păcătoşi.
– Da mă, vedeţi că există și un Dumnezeu al păcătoșilor? Aşa îi ajută bietul Dumnezeu pe păcătoşi. Vedeți mă, suntem hebdomadari, auzi!
– Suntem pe dracu hebdomadari, poate că suntem numai săptămânali, așa mai pe românește…

În anul acela ne-am întâlnit şi ne-am sărbătorit săptămânal în atelierul lui NaeTruță, apoi am uitat unii de alţii, timpul ne-a uitat şi el pe noi… Iar acum, unii mai sunt, alții nu mai sunt…
• Gheorghe Atanasescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here