Am votat Legea prevenirii pentru că era nevoie de o regândire a activității de control

A fost cerută de mediul de afaceri și este una dintre măsurile asumate de PSD, susține deputatul de Olt Marius Iancu, referindu-se la Legea prevenției votată recent în Camera Deputaților. Parlamentarul afrimă că „era nevoie de o regândire a activității de control”.

„Legea Prevenirii a fost aprobată în Camera Deputaților și votul meu a fost pentru această lege pe care o susțin deoarece era nevoie de o regândire a activității de control, de schimbarea atitudinii autorităților publice care trebuie sa îi trateze cu respect pe agenții economici și sa îi ajute pentru a preveni eventualele greșeli”, a declarat Marius Iancu.

După intrarea în vigoare a legii, autoritățile cu atribuții de control au la dispoziție trei luni să elaboreze și să distribuie materiale cu măsurile de prevenire, dar și să realizeze activitatea de control după alte principii, bazate de dialog, pe rezolvarea problemelor agentului economic și pe o colaborare de lungă durată între cei doi pentru că scopul este de a preveni, nu de a sancționa, a explicat parlamentarul de Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here