Vicepremierul Paul Stănescu: „În 2018, România va fi într-un boom economic”

Vicepremierul, Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, a declarat sâmbătă, la Bistrița, că investiţiile vor reprezenta 4,2% din PIB, potrivit proiectului de buget pe anul 2018 și că România va avea parte de un boom economic.

„Vă dau o veste bună: în bugetul de anul viitor, din ultimele discuţii pe care le-am avut, investiţiile reprezintă 4,2% din PIB, deci o sumă foarte importantă. Anul acestea, trebuie să recunoaştem, a fost puţin mai greu, pentru că, într-adevăr, odată cu Legea salarizării, s-au mărit salariile şi este o sumă importantă, dar eu am convingerea că în 2018 România va fi într-un boom economic. Sunt convins de lucrul acesta şi toate datele ne confirmă acest lucru”, a spus Paul Stănescu.

Vicepremierul speră ca şi absorbţia fondurilor europene să crească anul viitor.

„La nivel practic, când vorbim de fondurile publice, ştim exact ce avem de făcut. Când vorbim de fondurile europene, sigur că ne mişcăm mai greu după un an – şi trebuie să spunem clar lucrul acesta – când am găsit toate autorităţile de management nefuncţionale, am reuşit foarte repede ca în acest an să fie toate funcţionale, deci banii europeni se pot accesa pe toate axele şi acesta este un lucru îmbucurător şi ne face să credem că la anul vom accesa fonduri europene într-o sumă cât mai mare”, a mai declarat Paul Stănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here