Tentativă de OMOR în Olt de Sfântul Ioan: Incredibil ce i-au făcut un tată și fiul său unui vecin

Procurorii secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus, noaptea trecută, reţinerea, pentru o durată de 24 ore, faţă de două persoane, tată şi fiu, din comuna Vîlcele, ca urmare a săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor, informează, printr-un comunicat de presă, Parchetul Olt.

Procurorii au reţinut că, duminică, 7 ianuarie, în jurul orelor 13:00 – 14:00, cei doi inculpaţi l-au agresat fizic pe un vecinul lor, din aceeaşi localitate, în vârstă de 45 ani. În vreme ce tatăl celuilalt inculpat l-a înţepat, în mod repetat, cu o ţepuşă pentru paie, fiul acestuia cel a lovit victima cu un topor.

„Din cuprinsul constatărilor preliminare emise de Serviciul Județean de Medicină Legală Olt a rezultat că persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 07.01.2018, prin lovire cu un corp tăietor-înţepător şi lovire cu corp dur, posibil cu corp tăietor-despicător, pentru care a necesitat 35 – 40 zile îngrijiri medicale, care nu i-au pus în primejdie viaţa.

De asemenea, i s-a cauzat o leziune la nivelul antebraţului drept, care poate fi considerată de autoapărare”, se arată într-un comunicat al Parchetului Olt.

În cursul zilei de astăzi, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Olt arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o durată de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here