Şeful Poliţiei Române, faţă în faţă cu premierul Mihai Tudose: Ce se pregăteşte în războiul cu Carmen Dan

Bogdan Despescu, şeful Poliţiei Române, s-a prezentat vineri la Palatul Victoria pentru o întâlnire cu premierul Mihai Tudose. Este a doua din această săptămână, după ce şi miercuri înainte de şedinţa de guvern în care Despescu a fost menţinut în funcţie, acesta a avut o discuţie cu premierul Tudose.

Această întâlnire vine în plin scandal între premierul Tudose şi ministrul de Interne, Carmen Dan. Ministrul i-a cerut premierului revocarea din funcţie a şefului IGPR, dar premierul i-a acordat acestuia o săptămână pentru a prezenta un raport complet privind cazul poliţistului pedofil Eugen Stan. În plus, premierul a cerut ministrului Carmen Dan să demisioneze pentru că l-ar fi minţit privind dispoziţia comisarului Cătălin Ioniţă de a prelua şefia Poliţiei Române, dar ministrul a refuzat negând că ar fi minţit.

În plus, în conferinţa în care a anunţat că nu îşi depune mandatul, Carmen Dan a anunţat că trimite Corpul de Control al Ministerului de Interne la Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here