Paul Stănescu, despre varianta preluării funcției de premier: E o diversiune, o manipulare

Vicepremierul Paul Stănescu, care este şi ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, a dezminţit, vineri, la Bacău, informaţiile potrivit cărora el ar putea prelua funcţia de prim-ministru al României, informează AGERPRES.

Numele vicepremierului Paul Stănescu a fost vehiculat, vineri, în presă ca posibil înlocuitor pentru actualul premier, în contextul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, pare să fie decis să îl debarce pe Mihai Tudose de la șefia Guvernului. 

a dezminţit, vineri, la Bacău, informaţiile potrivit cărora el ar putea prelua funcţia de prim-ministru al României. Stănescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu a avut discuţii cu preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, pe această temă, subliniind că nici nu îşi doreşte această funcţie.

„E o diversiune, o manipulare. Niciodată preşedintele Dragnea nu a discutat ca eu să fiu propunerea de prim-ministru. În al doilea rând, să ştiţi, am o vârstă şi colegii mă ştiu că sunt un om serios şi nu îmi doresc acest lucru. Deocamdată, Guvernul României funcţionează, avem un prim-ministru, Mihai Tudose. Cine manipulează şi duce diversiunea în această zonă nu cred că face bine şi nu ne face bine nici ca partid, nici ca ţară”, a afirmat Stănescu, potrivit AGERPRES.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here