Prina ar trebui să mulțumească magistraților pentru pedeapsa primită în Dosarul Vâlcov/Iată de ce

Cu o pedeapsă de patru ani de închisoare pe care Curtea de Apel Craiova a pronunțat-o, în 2012, tot într-un dosar de corupție, suspendându-i executarea pedepsei, și cu noile infracțiuni săvârșite în povestea penală regizată de fostul său șef Darius Vâlcov, respectiv complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, fostul administrator public, viceprimar și primar al Slatinei Minel Prina ar trebui să le mulțumească magistraților care au judecat ultima cauză și care i-au dat numai patru ani și șase luni de închisoare cu executare.

Asta pentru că judecătorii Curții Supreme au găsit și aplicat prevederi legale, astfel încât lui Prina mai vechea condamnare nu i s-a pus „coadă” la o nouă condamnare. Mai precis, cele două pedepse din noua sentință, 3 ani pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi 3 ani pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani, au fost contopite cu „coada” de 4 ani, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 4 ani la închisoare cu executare. Practic, fostul primar al Slatinei a fost condamnat la ispășirea celor patru ani luați în primul dosar, la care Curtea Supremă a adăugat un spor de 6 luni.

„În baza art. 26 Cod penal anterior, rap. la art. 257 alin.1 Cod penal anterior, cu referire la art. 6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art. 5 Cod penal şi art. 19 din OUG nr. 43/2002, condamnă pe inculpatul Prina Minel Florin – date de stare civilă, la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 65 alin.1 Cod penal anterior, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 alin.1 Cod penal anterior, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior. În baza art. 26 Cod penal anterior, rap. la art. 29 alin.1 lit. a şi b din Legea nr.656/2002, în varianta în vigoare anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art. 5 Cod penal şi art. 19 din OUG nr. 43/2002, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor. În baza art. 65 alin.1 Cod penal anterior, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani. În baza art. 71 alin.1 Cod penal anterior, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior. Constată că faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost comise în concurs real cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentin?a penală nr. 1152 din 19.12.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 10200/311/2009, definitivă prin decizia penală nr. 2498/07.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 132 din Legea nr.78/2000, rap. la art. 248 Cod penal anterior, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal anterior, fiindu-i stabilită pedeapsa principală de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 Cod penal anterior, precum şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a, b şi c Cod penal anterior. În baza art. 865 Cod penal anterior, rap la art. 85 alin.1 Cod penal anterior, dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin hotărârea anterior menţionată. În baza art. 36 alin.1 Cod penal anterior, rap. la art.33 lit. a şi art. 34 alin.1 lit. b Cod penal anterior, contopeşte cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin hotărârea anterior menţionată şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 35 alin.2 Cod penal anterior, aplică inculpatului alături de pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal anterior, pe o durată de 2 ani, în condi?iile art. 66 Cod penal anterior. În baza art. 71 alin.1 Cod penal anterior, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a, b şi c Cod penal anterior, pe durata executării pedepsei rezultante. Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului Prina Minel Florin durata reţinerii şi arestului la domiciliu, începând cu data de 14.03.2015 până la 19.06.2015, inclusiv”, se arată în sentința Înaltei Curți.

Anterior pronunțării sentinței, Minel Prina încercase să își ușureze situația în dosar cerând completului de judecată schimbarea încadrării juridice a faptelor din din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani în în infracţiunea de favorizare a infractorului. Solicitarea i-a fost respinsă de magistrați.

„Respinge, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice din complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 291 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 48 Cod penal rap. la 29 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, în infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de dispoziţiile art. 264 Cod penal anterior, formulată de inculpatul Prina Minel Florin”, se arată în decizia ÎCCJ.

În vechiul dosar, Minel Prina a fost acuzat, printre altele, că, în intervalul august 2004 – martie 2006, în calitate de şef serviciu în Primăria Slatina şi, ulterior, director al Direcţiei Tehnice, dar şi preşedinte, respectiv membru al comisiilor de evaluare a ofertelor, a atribuit în mod nelegal şi arbitrar zeci de contracte de licitaţii publice către mai multe firme.

•••

Darius Vâlcov, fost primar al Slatinei, ex-ministru al Finanțelor și actual consilier în aparatul de lucru al premierului Dăncilă, a fost condamnat, joi, de magistraţii Înaltei Curți de Casație și Justiție la 8 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate.

Alături de Vâlcov și Prina au mai fost judecaţi oamenii de afaceri Petre Timofte și Constantin Tomescu, acuzați de spălare de bani, fals în înscrisuri și complicitate la trafic de influență și care au primit câte 3 ani de închisoare cu executare, precum și fostul șofer al lui Vâlcov, Lucian Șușală, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la trafic de influență, la spălare de bani și fals în înscrisuri.

Potrivit DNA, în cursul anului 2009, omul de afaceri Theodor Berna, administratorul companiei Tehnologica Radion, l-a contactat pe Darius Vâlcov, la acea dată primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante (SC Compania de Apă Olt SA), în vederea câştigării unor licitaţii de lucrări pentru obiective situate în Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate, conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

Propunerea a fost făcută în contextul în care, în noiembrie 2008, fusese aprobat la nivel guvernamental proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA, operator regional, finanţarea fiind asigurată, majoritar, din fonduri europene nerambursabile.

În cadrul acestui proiect au fost încheiate trei contracte, respectiv „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti şi Potcoava”, „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în municipiul Slatina” şi „Reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în oraşele Drăgăneşti-Olt şi Piatra-Olt”.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitaţie referitoare la atribuirea celor trei contracte, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Darius Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiţii de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion.

În consecinţă, Tehnologica Radion a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte, cu Compania de Apă Olt, pentru mai multe lucrări, de 78.201.552 lei.

Conform DNA, Theodor Berna şi Darius Vâlcov au stabilit de comun acord ca sumele de bani să-i fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înţelegeri, în perioada ianuarie-martie 2011, Darius Vâlcov s-a prezentat periodic la sediul firmei Tehnologica Radion, unde a primit suma totală de 1.200.000 lei (în 3 tranşe a câte 400.000 lei fiecare), remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii.

De asemenea, în perioada aprilie-decembrie 2011, Darius Vâlcov a primit de la Theodor Berna, prin intermediul lui Minel Prina, suma totală de 2.500.000 lei (în 5 tranşe a câte 500.000 lei fiecare).

În plus, în perioada 2012-2013, Darius Vâlcov a primit de la omul de afaceri, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 lei.

„În scopul disimulării provenienţei ilegale a banilor, Darius Vâlcov a derulat, cu ajutorul celorlalţi inculpaţi, un mecanism financiar fictiv între Tehnologica Radion şi o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens. De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul şi prin intermediul inculpaţilor Lucian Şuşală, Petre Timofte şi Constantin Tomescu şi a altor oameni de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului şi viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăţi comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula provenienţa şi destinaţia reală a sumelor de bani. Contractele încheiate între aceste firme, precum şi facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realităţii”, mai spun procurorii.

DNA mai arată că acest mecanism a avut drept rol, pe lângă disimularea sumei de 3.080.000 lei şi transferul bunurilor provenite din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, sub forma unor opere de artă şi sub forma unor servicii, amenajări şi bunuri, în beneficiul unui hotel din municipiul Slatina, pe care Vâlcov îl deţinea şi controla prin interpuşi.

Vâlcov mai este acuzat că, începând cu anul 2011, a efectuat operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, utilizând informaţii deţinute în virtutea acestora, în legătură cu şapte firme pe care le deţine în fapt şi pe care le administrează, prin interpuşi, obţinând astfel, pentru sine, un folos în cuantum de 2.272.200 lei.

În dosar, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra a trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei şi 600.000 lei. Toate aceste bunuri şi sume de bani au ajuns în posesia lui Darius Vâlcov, cu excepţia sumei de 600.000 lei care a rămas în contul unei societăţi comerciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here