Slatina, luată cu asalt de falși voluntari care cer bani pe stradă în numele unor fundații umanitare

Polițiștii locali din Slatina atrag atenția populației că, în ultima vreme, s-au înmulțit cazurile în care așa-ziși voluntari ai unor fundații umanitare înșeală persoane pe stradă cerându-le bani pentru cauze umanitare închipuite. Doar într-o singură săptămână Poliția Locală a aplicat mai multe amenzi unor asemenea persoane care colectau fonduri fără a deține autorizatie de funcționare emisă de primarul orașului, în condițiile în care astfel de activități se pot desfășura doar în baza unui astfel de document.

Patru astfel de sancțiuni au fost aplicate, săptămâna trecută, pentru desfășurarea de activități în domeniul colectării de fonduri de către persoane fizice constituite în fundații, fără a deține autorizatie de funcționare emisă de primarul municipiului Slatina.

„Trebuie să menționăm faptul că în ultima perioadă au devenit tot mai frecvente astfel de situații, în care cetățenii municipiului sunt agasați la fiecare pas de falşi voluntari ai diverselor fundații, care colectează fonduri pentru proiecte umanitare, pentru copii bolnavi sau săraci.

În acest sens, recomandăm ca cetățenii să fie atenți cui oferă bani, chiar dacă sumele donate sunt în scop umanitar. Mai mult decât atât, trebuie știut faptul că, pe raza municipiului Slatina, colectarea de  fonduri umanitare prin diverse organizații, fundații sau asociații, se poate derula numai în baza autorizației emise de primarul municipiului Slatina”, a declarat șeful Poliției Locale Slatina, Adrian Pop.

Prin urmare, înainte de a da bani unor indivizi care se pretind voluntari ai unor fundații umanitare, cei care sunt interpelați în acest sens ar trebui să verifice dacă este vorba de un caz real şi nu de o escrocherie, mai spun polițiștii locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here