RISE Project: În Costa Rica, Alina Bica face afaceri cu români controversaţi şi stă într-o vilă de lux

„În urmă cu trei săptămâni, patru români au înregistrat în Costa Rica firma ASP Centroamerica Sociedad Anonima. Scopul declarat al societății comerciale: prestări servicii, import-export, agricultură și creșterea animalelor. Toți patru sunt sau au fost implicați în scandaluri de corupție în România. Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, este trezorierul companiei în timp ce soțul ei, Mircea Octavian Bica, și el trimis în judecată în România într-un dosar de fraudă instrumentat chiar de către DIICOT, este unul dintre acționari”, dezvăluie RISE Project.

„RISE Project a documentat activitățile Alinei Bica în Costa Rica și a descoperit că fosta procuroare antimafia a intrat în afaceri cu oameni condamnați sau anchetați în România pentru fraudă și corupție. Fixerul costarican al fostei șefe a DIICOT este un afacerist controversat care i-a luat sub aripa sa ocrotitoare și pe alți români care au avut probleme cu legea”, scriu jurnaliştii de la Rise, care oferă, mai departe, detalii despre celelalte persoane din jurul lui Bica.

În Costa Rica, soții Bica locuiesc într-o vilă de lux dintr-o suburbie a capitalei San Jose. Vila, subliniază RISE Project,  a mai găzduit români certați cu legea.

Ariticolul integral poate fi citit AICI.

La jumătatea lunii ianuarie a apărut, pe surse, informaţia că fosta şefă a DIICOT Alina Bica, trimisă în judecată în mai multe dosare, a plecat în Costa Rica şi nu s-a mai prezentat la procese.

Recent, avocata lui Bica a indicat motivul pentru care clienta sa nu a revenit în România: „încă nu este deplasabilă”.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here