Slatina are, din nou, echipă de fotbal. Gigi Vîlceleanu: O vom înscrie în Liga a V-a

Sursa foto: captură realitateaoltului.ro

Slatina are, din nou, echipă de fotbal care funcționează în cadrul Clubul Sportiv Municipal (CSM) și care, în martie, va fi înscrisă în Liga a V-a. 

Informația a fost făcută publică, miercuri după-amiază, de viceprimarul Gigi Vîlceleanu, după ședința extraordinară a consiliului local.

„Clubul Sportiv Municipal va primi credit pentru toate secţiile sportive, pentru întreţinere, pentru buna funcţionare. Pot spune că în cadrul clubului va apărea o nouă ramură sportivă și mă refer aici la echipa de fotbal pe care o vom înscrie, începând din luna martie, în Liga a V-a. Echipa este deja conturată, iar media de vârstă va fi undeva la 21 de ani. Sunt jucători tineri, din Slatina şi din localităţile de lângă municipiul nostru”, a declarat Gigi Vâlceleanu.

Edilul a spus mai spus că principala țintă a echipei de fotbal este ca ea să ajungă în Liga a III-a.

„Ne dorim să creștem sănătos, s-o luăm de jos și să ajungem undeva la nivelul Ligii a III-a”, a precizat viceprimarul Slatinei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here