Informația potrivit căreia școlile din Olt vor fi închise luni și marți este FALSĂ

O știre falsă care indică, în imagine, site-ul Inspectoratului Școlar Județean Olt, circulă pe internet arătând că „în data de 26.02.2018 până pe data de 27.02.2018 inclusiv, orele de curs vor fi suspendate din cauza condițiilor meteorologice”. 

Așa-zisul anunț postat pe site-ul IȘJ Olt este cât se poate de fals. Conducerea inspectoratului a anunțat, încă de duminică, faptul că luni, 26 februarie, unitățile de învățământ din Olt funcționează normal, urmând ca, în urma unor discuții și în funcție de evoluția vremii, să se ia o decizie pentru ziua de marți, 27 februarie.

„Pentru ziua de luni s-a decis că unitățile de învățământ din Olt vor funcționa normal. Mâine (luni, 26 februarie), vom purta discuții cu instituțiile abilitate, prefectura, autoritățile administrației publice locale și, în funcție de evoluția vremii, vom decide ce vom face marți”, a declarat, pentru OLT-ALERT, inspectorul general școlar Adrian Bărbulete.

1 COMENTARIU

  1. Poate explica d-l inspector, cum pot ajunge profesorii si copiii la scolile din Branet si Barza, cand drumurile spre aceste localitati sunt absolut impracticabile, iar trenu este anulat azi?!!?!?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here