Poliţia Rutieră anunţă AMENZI MARI până pe 4 martie! Ce li se cere șoferilor

Atenţie, şoferi! În perioada 1-4 martie, aflată sub incidenţa codului portocaliu de polei, ninsori şi viscol, poliţia rutieră înăspreşte controalele.

Într-un comunicat remis de Brigada Rutieră, se recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să adapteze în permanenţă viteza la condiţiile meteo rutiere şi a unui carosabil acoperit, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu bruscheze comenzile autoturismului, să asigure o bună vizibilitate a parbrizului, lunetei, geamurilor laterale şi oglinzilor retrovizoare.

De asemenea, se atrage atenţia ca autovehiculele să fie echipate corespunzător, cu anvelope specifice sezonului rece şi circulaţiei în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, mâzgă sau polei, iar deplasarea să se facă doar dacă este strict necesar şi nu există alt mijloc de transport în zona unde trebuie să se deplaseze.

Poliţiştii vor aplica sancţiuni în cazul în care autovehiculele aflate in circulaţie, în condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, nu vor fi echipate cu anvelope de iarnă.

Agenţii rutieri le mai recomandă şoferilor „să nu oprească sau să staţioneze în locuri nepermise, pe traseele mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni sau la colţurile intersecţiilor, pentru a nu obtura vizibilitate altor conducători auto care doresc să iasă de pe străzi lăturalnice”. Autorităţile sfătuiesc conducătorii auto să permită utilajelor de deszăpezire să intervină pentru a înlătura zăpadă de pe şosele.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de ninsori moderate, vânt puternic şi polei pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat, valabilă de joi, de la ora 23.00 şi până duminică, 4 martie, la ora 10.00.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here