Asistenta de la Psihiatria Slatina ucisă cu 11 lovituri de cuțit, condusă pe ultimul drum

Asistenta de la Psihiatria Slatina ucisă, la sfârșitul săptămânii trecute, cu 11 lovituri de cuțit de infirmierul cu care avea o relație de mai mulți ani și care, după crimă, s-a sinucis, a fost condusă, marți după-amiază, pe ultimul drum de zeci de paersoane, rude, prieteni și vecini. 

Femeia, Ramona Cosmescu, a fost înmormântată în localitatea natală, Vitomirești. La înmormântare a fost prezent și fostul soț cu care femeia avea doi copii. a ucis-o cu mai multe lovituri de cuțit, a fost înmormântată, în comuna Vitomirești.

Tot marți a fost înmormântat și criminalul, Gheorghe Ghenea, în localitatea natală, Brebeni, fără slujbă religioasă, pentru că Biserica Ortodoxă Română nu admite săvârșirea slujbei de înmormântare în cazul sinucigașilor.

Dubla tragedie s-a consumat în noaptea de sâmbătă spre luni, când Gheorghe Ghenea, în vârstă de 56 de ani, infirmier de 24 de ani pe secția de Psihiatrie a Spitalului Slatina, a ucis-o pe asistenta Ramona Cosmescu, în vârstă de 46 de ani. Cei doi, divorțați și părinți de copii din căsătorii anterioare, aveau o relaţie de mai mult timp, iar crima ar fi fost săvârșită pe fondul geloziei de care suferea bărbatul.

Cei doi au intrat în sala de tratamente secției; mai întâi ea, apoi el. După ce a blocat ușa cu un pat, bărbatul și-a măcelărit prietena cu un cuțit, înjunghiind-o de mai multe ori în spate și în gât.

Ulterior, el și-a tăiat venele, după care, cu o putere greu de imaginat, ș-a înjunghiat în gât.

Scena crimei s-a consumat în țipetele disperate ale femeii. Auzind-o, colegii de tură au bătut la ușă și, pentru că nu au putut-o deschide, au chemat pompierii. Ușa a fost spartă, iar ceea ce li s-a înfățișat ochilor doar în filmele horror mai putea fi văzut: cei doi, cu multiple plăgi, erau plini de sânge, ca și podeaua încăperii.

•••

Infirmierul și asistența, divorțați, ambii părinți a câte doi copii din căsătorii anterioare, aveau o relație sentimentală de opt ani. Rudele femeii vorbesc despre ea ca despre un om corect și de bună credință, acuzându-l pe cel cu care trăia ca fiind un bărbat violent cu care ea s-a certat de mai multe ori.

Din contră, rudele bărbatului spun că el era „perfecțiunea întruchipată” și că ea nu urmărea decât să „îl facă de bani”.

Bărbatul a lăsat în buzunarul hanei un bilet de adio în care a scris că își va ucide prietena după ce aceasta s-ar fi încurcat cu un polițist, „omul în care am avut cea mai mare încredere”, și că „îmi pare tare rău că nu pot să îl omor și pe el”.

Mai mult, bărbatul a scris și că femeia cu care a avea o relație complota cu presupusul om al legii, punând presiune pe el să ucidă două cadre medicale din spital, o doctoră și o asistentă șefă.

În bilet, bărbatul a dat și detalii în legătură cu locul unde își are biroul polițistul la care face referire.

Potrivit opiniei publice, povestea ar fi doar rodul unei imaginații bolnave.

Întrebată dacă toate informațiile conținute de bilet vor fi verificate, șefa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, prim-procurorul Anca Anuța, s-a arătat reținută în declarații.

„Nu vă pot spune ce verificăm, ce o să verificăm, care sunt următorii pași în anchetă. Avem acel bilet, acum urmează cursul firesc al anchetei. Acum nu putem spune ce urmează și ce probe vom administra. Orice se verifică într-o anchetă, dar acum urmează ca procurorul să apecieze dacă este relevant sau nu”, a declarat Anca Anuța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here