Grevă spontană în spitalele din Olt: Biologii au refuzat să mai lucreze timp de două ore, cerând să nu fie discriminați la salariu/VIDEO

Cei câțiva zeci de biologi și biochimiști care lucrează în spitalele din Olt au refuzat să mai lucreze, miercuri, vreme de două ore, în rând cu colegii lor din toată țara, nemulțumiți că lor nu le-au fost crescute salariile de la 1 martie, așa cum au crescut veniturile asistenților și medicilor. Ei sunt susținuți de Sanitas și, dacă nu vor fi ascultați, federația amenință cu ample proteste în stradă la nivelul întregului sistem de sănătate. 

Ei solicită guvernului modificarea grilelor de salarizare din Legea cadru 153/2017 pentru categoriile profesionale din care fac parte. A fost semnat și un memoriu în acest sens, memoriu ce a fost trimis premierului României, Ministrului Sănătății, dar și depus la Camera Deputaților.

Ei sunt susținuți în acest demers de Sanitas Olt, care a transmis și un memoriu guvernului în care explică de ce această categorie profesională merită să beneficieze de creșteri salariale, la fel ca și asistenții.

„Este vorba despre un protest spontan al colegilor biologi și biochimiști din toate laboratoarele spitalelor din țară, deoarece Legea salarizării unice, 153/ 2017, din punctul de vedere al nostru și al colegilor noștri, creează discriminări. Noi, ca sindicat, am încercat să trecem anumite amendamente prin comisia de sănătate și prin comisia de muncă. O parte au trecut prin comisia de sănătate, dar ieri, în comisia de muncă niciun amendament al SANITAS-ului n-a trecut, nu a fost acceptat de către plenul comisiei de muncă.

Vreau să vă spun că aceste creșteri salariale de la 1 martie se adresează numai asistenților medicali și medicilor în condițiile în care în spital lucrează și alt personal cu studii superioare, cum sunt, de exemplu, colegii noștri biologi. Ei sunt asimilați personalului medical, deoarece ei fac aceleași lucruri pe care le face un medic de laborator: efectuează gărzi, sunt recunoscuți prin ordin al Ministerului Sănătății. În schimb, în grila de salarizare sunt plafonați undeva la 2.022, la un 4.905 salariu de bază gradația zero. Suntem în situația în care, fără să vreau să-i supăr în vreun fel pe colegii noștri asistenți medicali, ei vor câștiga mult mai mult decât biologii în laboratoarele de analize medicale, care parafează, răspund pentru analizele pacienților din spitale. Cu toate astea, vocea noastră nu a fost ascultată și am considerat că trebuie să facem acest protest spontan pentru a aduce în vizorul autorităților nemulțumirile lor”, a declarat președinta Sanitas Olt, Roxana Dumitrescu.

Lidera de sindicat a exprimat nemulțumirea Sanitas și față de ceea ce s-a întâmplat, marți, în ședința Comisiei de muncă a Camerei Deputaților, în care n-au fost acceptate decât amendamentele care vizează asistența socială și creșele.

„Noi, la nivel de federație, avem mari nemulțumiri după ședința de ieri a comisiei de muncă, în care n-au fost acceptate decât amendamentele care vizează asistența socială și creșele. Astăzi avem o întâlnire în cadrul căreia vom dezbate regulamentul de acordare a sporurilor la Ministerul Sănătății, deoarece ministerul încearcă să impună o anexă cu plafonarea la niște valori absolute a sporurilor și să constatăm în aprilie că aceste sporuri salariale de la 1 martie vor fi, practic, creșteri de venituri foarte mici – undeva între 200 și maximum 400 lei – și toți colegii mei care beneficiază de aceste creșteri salariale de la 1 martie trebuie să se gândească că n-or să mai primească nicio altă creștere salarială până în 2022. Dar această discriminare a biologilor, farmaciștilor, psihologilor, kinetoterapeuților, dar, în special, a biologilor este foarte mare: pe noi ne supără foarte mult, iar ei au ales să facă această acțiune de protest spontană. Este organizată în toată țara această acțiune de protest, iar noi trebuie să ducem mai departe doleanțele lor. Am făcut memorii începând de la prim-vicepremierul Paul Stănescu și până la Olguța Vasilescu, la Ministerul Sănătății. Am motivat foarte bine cererile noastre legate de mărirea salarială la biologi, dar nu au fost luate în seamă pe considerentul că biologii nu pleacă din țară. Vreau să vă spun că la nivelul întregii țări nu sunt decât aproximativ 1.500 biologi care lucrează în sistemul public de sănătate, și acest argument că ne pleacă medicii și nu ne pleacă celălalt personal nu este un argument sustenabil, deoarece și ei, ca biologi, pot să migreze nu în afara țării, ci în zona privată, care poate să fie mult mai ofertantă din punct de vedere financiar. Nu e un argument care să ne facă să ne liniștim. Vom lua o decizie la nivel de federație și, probabil, vor începe acțiunile de protest masiv în cadrul întregului sistem de sănătate din țară. Avem în vedere și celelalte cadre medicale din sistem, categoric. Dacă ministerul nu va renunța la Anexa 10 din regulamentul privind sporurile și care nu e pe saitul Ministerului Sănătății și care vine, cum vă spuneam, cu niște valori absolute ale sporurilor, categorii de personal cum sunt infirmierii, îngrijitorii de curățenie, brancardierii – poate și biologii, farmaciștii sau psihologii – vor avea scăderi de venituri, deoarece n-am reușit să convingem guvernanții să ne excepteze și de la acel procent de 30% pe ordonatori principali de credite, or, la noi ordonatorul principal de credite este Spitalul Județean de Urgență Slatina, care are în subordine mai multe instituții, iar noi trebuie să ne încadrăm în acești 30%. Nu am reușit să convingem guvernanții să scoată din acești 30% măcar sâmbetele și duminicile. Ei trebuie să înțeleagă că plata sărbătorilor legale nu este spor. Noi suntem un domeniu diferit: lucrăm sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale, suntem plătiți pentru lucrul acesta, dar nu cu un spor, acesta nu este un spor. N-am reușit să-i facem să scoată măcar plata sâmbetelor, duminicilor și sărbătorilor legale. N-am reușit să scoatem din acești 30% nici măcar contravaloarea voucherelor de vacanță, care este foarte mare (la Spitalul Județean Slatina contravaloarea voucherelor de vacanță este undeva la 26 miliarde lei vechi), fapt care va presupune o presiune foarte mare”, a mai precizat președinta Sanitas Olt.

De altfel, Roxana Dumitrescu susține că nici o categorie profesională nu ar trebui discriminată, pentru că, în lanțul serviciilor medicale, fiecare își are importanța ei în actul medical de care beneficiază pacientul.

„În privința acțiunilor de protest, promotorii au fost biologii, cererile lor sunt absolut îndreptățite. Se simt discriminați și pe bună dreptate. Nu se poate ca într-un colectiv medical format din îngrijitor, infirmier, asistent medical, medic, biolog să fie discriminări și să crești salariile doar la asistent și la medic. Acolo este o echipă. În fiecare secție din spital este o echipă. Normal că se simt nedreptățiți și e firesc să procedeze așa. Noi îi susținem și, probabil, săptămâna viitoare vor începe acțiunile de protest în toată țara”, a mai reliefat, pe un ton hotărât, președinta Sanitas.

Participanții la greva de miercuri susțin că nu au pretenții exagerate și că solicitarea lor, aceea de a fi plătiți conform grilei de salarizare din Legea 253/ 2017, este una care, ținând cont de responsabilitatea lor profesională, ține de normalitate.

„Nu ne-au susținut nicicum în această problemă și, pe lângă cele prezentate de doamna președinte, aș vrea să fac o remarcă asupra faptului că acolo, sus, unde se iau toate deciziile, sunt oameni nepricepuți, oameni care nu-nțeleg ce-nseamnă un colectiv de lucru și contribuția noastră la actul medical alături de medici.

Cerința noastră nu e să avem un salariu egal cu al medicilor, ci să fim plătiți și noi, începând cu 1 aprilie, conform grilei de salarizare prevăzute de Legea 253/ 2017. Dacă doleanțele nu ne vor fi ascultate, ne vom consulta cu sindicatul să ne-ajute cât de cât să facem ceva pentru obținerea unor rezultate și a unor măriri de la 1 martie 2018”, a declarat Vasile Jacotă, biolog principal în cadrul Laboratorului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here