Imagini DEVASTATOARE de la accidentul din Olt în care un tânăr a MURIT și alte două persoane au fost rănite GRAV

Au apărut primele imagini de la accidentul petrecut joi pe DN 54 A, la Gura Padinii, eveiment în care un tânăr de 32 de ani a murit pe loc, iar alte două persoane au fost rănite grav. Vinovat de producerea accidentului este chiar șoferul mort, care nu a păstrat distanța regulamentară față de un TIR ce circula în fața sa și în care a intrat, pierzându-și viața.

Potrivit primelor informații, autotrenul a încetinit pentru a vira la stânga, iar autoturismul, aflat la o prea mică distanță de TIR, s-a izbit puternic de partea spate a acestuia.

„TIR-ul circula în fața autoturismului și, la un moment dat, autotrenul a încetinit pentru a vira la stânga. În acel moment, pentru că nu păstra distanța regulamentară, autoturismul a intrat în coliziune cu partea spate a TIR-ului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Șoferul autoturismului, un bărbat de 32 de ani, din București, a murit pe loc în urma leziunilor suferite la cap. Alte două persoane, femei, pasagere în autoturism, au suferit răni la față și cap, fiind transportate la spital.

„Pompierii Gărzii Vișina, cu un echipaj SMURD și o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt au intervenit în această după-amiază, pe Drumul Național 54 A, în apropierea localității Gura Padinii, la un accident rutier. În accident au fost implicate un autocamion și un autoturism. În cele două vehicule se aflau patru persoane.

La sosirea echipajelor, șoferul autoturismului, în vârstă de 32 de ani, din București, a fost găsit decedat, cu leziuni incompatibilitate cu viața. Pasagerele aflate în autoturism, una în vârstă de 29 de ani și cealaltă în vârstă de 56 de ani, au fost transportate la Spitalul Corabia.

Femeia în vârstă de 29 de ani prezenta traumatism facial și excoriații la nivelul feței, iar femeia în vârstă de 56 de ani prezenta traumatism cranio-cerebral acut deschis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Polițiștii au demarat cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here