Președintele Serbiei, în vizită oficială în România: Aleksandar Vucic a fost primit la Cotroceni de Klaus Iohannis

Președintele Serbiei Aleksandar Vucic se află joi, într-o vizită oficială în România. Șeful statului sârb a fost primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis. 

Cei doi lideri vor purta discuții tete-a-tete şi oficiale, iar ulterior vor susține o declarație de presă comună.

Iohannis și Vucicvor discuta despre căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât şi economic şi sectorial, despre modalităţile de sprijin din partea României pentru procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, precum și despre perspectiva deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019, potrivit Administrației Prezidențiale.

În cadrul întrevederii se va discuta și despre problematica minorităţilor naţionale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest şi principalele evoluţii în dosarul „Kosovo”.

Președintele Serbiei are programate întâlniri și cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Sursa: b1.ro

1 COMENTARIU

  1. Statul Sarb duce un program sistematic de asimiliare a romanilor din Valea Timocului .Interzicerea scolilor si a bisericilor in limba romana ,discriminarea la angajare si refuzul de a recunoaste ca populatia de circa 500000 mii de romani din Valea Timocului sunt romani nu Vlahii asa cum zic ei .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here