INTERVIU/ Ioan Ciugulea: După părerea mea, PNL nu mai reprezintă nimic

PNL nu mai reprezintă nimic, România se îndreaptă într-o direcție bună, chiar dacă mediul privat este lăsat în urmă și în ciuda criticilor care vin dispre UE, care este de fapt nedreaptă cu noi, iar Tăriceanu are șanse mari să ajungă președintele țării. Acestea sunt doar unele dintre ideile pe care vicepreședintele ALDE Olt Ioan Ciugulea le afirmă și susține în cadrul unui dialog propus de OLT-ALERT. În interviu, Ciugulea indică motivul pentru care a părăsit Partidul Național Liberal (a fost trădat în 2012, când făcuse o înțelegere cu alți lideri liberali să candideze pentru un loc în Parlament), vorbește despre oamenii pe care i-a promovat de-a lungul anilor în funcții politice și administrative bine plătite, dar și despre perspectivele sale politice. 

Domnule Ciugulea, sunteți un vechi politician de sorginte liberală. Care este opinia dumneavoastră în legătură cu tot ce se întâmplă pe scena politică românească? Dacă ați încerca să ne dați un răspuns facând abstracție de faptul că aparțineți unui partid aflat la putere, ar fi foarte bine, pentru obiectivitatea dialogului.

Noi suntem, într-adevăr, la guvernare, iar la ora actuală eu zic că, la nivel național, ca și politică, alianța aflată la guvernare încearcă să-și ducă la îndeplinire programul propus la învestirea guvernului. A fost foarte greu, deoarece au fost probleme de transmitere a înțelegerilor și a tuturor lucrurilor pe care trebuia să le facem și din această cauză au apărut sincopele care au dus la schimbarea a trei guverne în decurs de numai un an. Cel mai neplăcut mi se pare, totuși, faptul că Parlamentul României, care este forul legiuitor, n-a fost lăsat să lucreze cum trebuie și s-au produs tot felul de răzmerițe, huiduieli, proteste. Aceasta nu este o democrație. Dar eu zic totuși că alianța e pe o cale foarte bună și cred în această guvernare.

Să înțelegem că România merge, acum, într-o direcție bună? Mă refer aici, în primul rând, la mult trâmbițata, și de-o parte, și de alta, revoluție fiscală și la nivelul de salarizare.

În privința salarizării, părerea mea e că n-au reușit să cuprindă în esență toate punctele. Sunt încă foarte multe disfuncții și, din cauza aceasta, au apărut unele nemulțumiri. Dar eu zic că nu se mai poate comenta în ceea ce privește salariile, în special cele ale bugetarilor. Ele sunt acum la un nivel destul de ridicat – medicii, profesorii și tot ce înseamnă acest sistem bugetar.

Sunt, însă, defavorizate puțin întreprinderile particulare. Asta înseamnă o reașezare a prețurilor, a costurilor de producție față de salariul minim pe economie, care a fost mărit la 1.900 lei.

O mărire care n-a picat foarte bine pentru sistemul privat, și mă refer la angajatori.

În sistemul privat e foarte greu. Acolo piața dictează prețurile: manoperă, costuri și toate celelalte…

Este mediul privat lăsat un pic în urmă de către guvernanți, ca zonă de interes strategic? 

Da, este lăsat, deoarece acolo ei (reprezentanții statului – n.r.) nu pot să intervină, iar faptul că s-a mărit salariul minim pe economie dă foarte multă bătaie de cap firmelor particulare.

Cum vedeți România în raporturile cu Uniunea Europeană, dinspre care, în ultimul an, vin tot mai multe critici, cu precădere privitoare la noile legi ale justiției?

Vreau să vă spun un singur lucru: sunt pro-european, dar nu cred că am reușit să ne facem înțeleși la nivelul UE. Nu suntem tratați de pe picior de egalitate la nivel de UE și ar trebui să luăm exemplul Poloniiei, Ungariei, deoarece ele știu să-și apere interesele, și nu vorbesc aici de naționalism în sensul de a-i urî pe alții, ci de a ne apăra pe noi. Din păcate, sunt oameni care au fost trimiși acolo, din așa-zisa Opoziție, dar care fac rău politicii noastre la nivel Uniunii Europene.

Ne-am achitat noi de toate obligațiile pe care le aveam în această Uniune și ea nu recunoaște asta?

Da, ne-am achitat. Singura problemă, din punctul meu de vedere, o constituie modificările la legile justiției. Ceea ce la ei merge – vorbesc de Legea lobby-ului, de răspunderea magistraților – la noi nu merge. Acum eu vreau să-ntreb un singur lucru: cine e responsabil de toate greșelile care s-au făcut în justiție? De condamnări, de tot ce vreți dv. Cine e responsabil? Ne ducem și plătim tot noi… Noi, românii, plătim la CEDO procese pierdute de alții.

Păi, zice-se, avem un stat paralel. Cine este responsabil de faptul că avem un stat paralel?

Pentru mine statul paralel e reprezentat de niște oameni care nu văd interesul național și care deja fac mult rău.

Dar, la un moment dat, interesul acestor oameni a fost comun cu al unor politicieni.

Au fost interesele unor oameni pe care nu-i înțeleg. Au fost lucruri clare care s-au întâmplat. În timpul cât Macovei a fost ministru al Justiției, legile s-au dat fără să fie trecute prin Parlament, s-au dat ordonanțe, iar toată lumea era fericită și cu lacrimi pe obraz.

Ați condus foarte mulți ani organizația județeană a PNL, de unde ați plecat, după cum se vorbește, în urma unor jocuri murdare. Cum vedeți acest partid de opoziție astăzi?

După părerea mea, PNL nu mai reprezintă nimic. PNL nu mai e un partid liberal. Nu și-a păstrat decât numele. Acum el e un partid popular, pot să spun chiar populist și duce o foarte mare lipsă de lideri și de ce mai vreți dv., iar ca opoziție este egal cu zero.

Ludovic Orban nu e un lider bun? 

Ludovic nu mai e același om și cred că era bun mai degrabă într-o echipă.

Nici local nu avem opoziție?

Opoziția, în Olt, este zero.

Nu se simte nimic? 

Nu. Din același motiv: nu mai există un partid cu adevărat liberal.

Cum stă ALDE ca organizare la nivel local?

Eu zic că, pentru un partid care n-are mai mult de un an și jumătate de existență, faptul că a obținut un deputat, 122 de consilieri și patru viceprimari, înseamnă foarte mult. Nu e mai puțin adevărat că avem foarte mult de muncă, dar eu zic că, în continuare, vom reuși să ne întărim din ce în ce mai mult.

Cum stați cu alegerile interne?

În data de 17 martie vor fi alegeri la nivel de județ. S-au efectuat în proporție de 90% alegerile în localitățile județului, iar în 17 martie avem Conferința județeană.

Candidați?

Da, candidez la un post în Biroul Județean. Biroul Politic Teritorial, mai bine zis.

Domnul deputat Mihai Niță candidează?

Da.

La președinție?

Da, la președinție. Există o înțelegere între mine și dânsul și, de data aceasta, sper (apropo de PNL) că ne vom respecta cuvântul dat.

Cât e de adevărat scenariul privind candidatura domnului Tăriceanu la cea mai înaltă funcție în stat, respectiv cea de președinte al României?

Eu zic că dacă ne păstrăm în continuare calitatea de partid de-sine-stătător și nu facem nicio fuziune sau alianță electorală, șansele președintelui Tăriceanu sunt mari. Pentru că, orice s-ar spune, este singurul lider cu adevărat politic.

Există posibilitatea ca șansa aceasta să vină mai repede? Mă refer la posibilitatea suspendării actualului președinte.

Eu, unul, n-aș fi de acord cu suspendarea actualului președinte. Să-și ducă până la capăt crucea!

Domnule Ciugulea, așa cum spuneam la începutul discuției noastre, sunteți un politician vechi și, de-a lungul carierei dv., ați promovat mulți oameni: pe unii în funcții politice, unele chiar înalte, pe alții – în funcții administrative, de pe urma cărora unii mănâncă o pâine nu bună, ci foarte bună și azi. Ați primit vreodată mulțumiri?

Domnule, știți cum e: niciodată să nu te-aștepți că vei fi aplaudat ori ți se vor aduce mulțumiri la scenă deschisă. Sunt unii oameni care recunosc acest lucru, alții nu. Îmi pare rău că unii oameni n-au înțeles că în perioada cât am condus eu PNL Olt el chiar a fost un partid liberal (doisprezece ani am condus acest partid!) și cred că toți, în acest răstimp, au fost așezați la locul lor, primind funcții și demnități publice după merit.

Gigel Știrbu v-a mulțumit vreodată?

Pentru mine această persoană nu mai există demult, decât, cel mult, fizic. A demonstrat că nu are aplecare către lucrul în echipă, iar cuvântul lui nu mai reprezintă nimic.

În afara unui loc în Biroul Teritorial, pentru care ați spus că veți candida, mai aveți vreo altă ambiție politică la vârsta asta? Ce ambiții aveați acum două decenii, să spunem, și ce ambiții aveți acum?

Eu sunt printre puținii care nu sunt parlamentari, dar mă regăsesc printre cei 33 de aleși în Biroul Politic Executiv al ALDE. În privința vârstei, la 60 de ani, să știți că mă simt destul de tânăr.

În ceea ce privește ambițiile politice, acestea se vor face simțite în funcție de felul în care va evolua partidul la nivel județean și național.

De ce n-ați intrat niciodată în Parlament?

Am vrut o singură dată să intru, în 2012, și atunci am fost trădat. Am fost trădat tocmai de cei pe care îi consideram poate cei mai buni și mai apropiați prieteni ai mei, deoarece eu întotdeauna – și atunci, și acum – am spus și spun lucrurilor pe nume. Astfel s-a întâmplat, că de multe ori am deranjat sau n-am făcut parte din planurile și interesele acelui grup care a hotărât să nu candidez. Este o mare greșeală a tuturor partidelor care spun: „Dacă vei vota în Parlament sau vei susține ce vrem noi, îți vei păstra locul!” Nu exista concurență și, din păcate, nici acum nu există concurență loială din acest punct de vedere pentru a putea candida la alegerile parlamentare.

Vă mulțumesc pentru răspunsuri.

Și eu vă mulțumesc pentru întrebări.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here