Şofer ÎMPUŞCAT ÎN CAP de către un poliţist după ce a fost oprit în trafic şi a încercat să fugă. Bărbatul a MURIT

Un bărbat de 27 de ani a murit, joi, după ce a fost împuşcat în cap de către un polițist. S-a întâmplat joi în Zona Industrială din Vaslui. Tânarul se urcare la volanul unei maşini, deşi avea permisul suspendat. In momentul în care polițistul i-a făcut semn să oprească mașina, tânărul a oprit-o, însă a abandonat-o și a fugit. Poliţistul l-a somat să oprească, apoi a alergat după el cu pistolul în mână şi, când să-l prindă de umeri, l-a împuşcat accidental în cap.

„Bărbatul aflat la volanul unui autoturism, la vederea maşinii de poliţie a efectuat manevra de mers înapoi, după care a coborât din maşină şi a încercat să fugă. Colegul nostru a mers după bărbat şi l-a somat să se oprească, avertizând că va face uz de armă. La un moment dat, bărbatul a fost prins de umeri pentru a fi imobilizat de poliţist, moment în care arma s-a declanşat accidental, rănindu-l pe bărbat în zona capului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Tânărul împuşcat de politist a fost preluat de o Ambulanță SMURD, însă medicii de la Spitalul Judeţean nu au mai putut face nimic pentru el. La ora 15.05 a fost declarat decesul. Zona a fost încercuită şi în aceste momente se fac cercetări.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Potrivit vremeanoua.ro, victima se numeste Adrian Munteanu și are 27 ani. Trăia în concubinaj cu o tânără vânzătoare la un magazin din Zona Industrială și au împreună un copil. Este cunoscut ca un recidivst, cu trei dosare penale, toate în regimul circulației. A fost cercetat în 2016, pentru două situații în care a condus fără permis de conducere și a refuzat recoltarea de probe de sânge în vederea determinării alcoolemiei, el fiind trimis în judecată pentru aceste fapte pe 11 martie 2017. În prezent este cercetat pentru o faptă din 2017, când a condus fără permis de conducere, sub influența alcoolului, şi a provocat un accident rutier.

Polițistul care l-a împușcat în cap pe tânărul de 27 ani se numește Mihai Vizitiu și este agent în cadrul Biroului de Poliție Rutieră Vaslui, potrivit sursei citate mai sus.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here