Direcția de Sănătate Publică Olt: „Gripa UCIDE”/ Încă 10 cazuri au fost înregistrate în județ

Încă 10 cazuri de gripă au fost confirmate în Olt, săptămâna trecută, numărul celor care au fost loviți de această boală în acest sezon rece urcând la 119. De asemenea, virozele și pneumoniile se ridică la peste 1.500 de cazuri. „Gripa ucide! Numărul deceselor cauzate de gripă înregistrate de la un sezon la altul este într-o tendință constantă de creștere. Exemplu: în sezonul 2015 s-au înregistrat 40 de decese, iar în sezonul 2016 s-au înregistrat 107 decese”, se arată într-o statistică a Direcției de Sănătate Publică Olt.

Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt, cei 10 pacenți loviți de gripă s-au prezentat, săptămâna trecută, la Spitalul Județean de Urgență Slatina cu simptomatologie specifică gripei, febră cu debut brusc, astenie, cefalee, tuse, rinită, coriză, stare generală alterată, motiv pentru care s-au recoltat probe pentru investigarea cazurilor cu laboratorul.

În total, 119 cazuri de gripă au fost confirmate, în Olt, în actualul sezon rece. De precizat că toți bolnavii de gripă sunt persoane nevaccinate antigripal.

În perioada 26 martie – 1 aprilie, la nivelul județului Olt s-au înregistrat și 1.077 de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 45 de internări, precum și 433 cazuri de pneumonii, cu 97 internări.

Pentru prevenirea virozelor respiratorii si a gripei, specialiștii în sănătate publică îndeamnă populația și unele instituții publice, precum creșele, să ia măsurile care se impun:

  1. Respectarea măsurilor de igienă individuală- spălarea pe mâini cu apă și săpun

ori de câte ori este nevoie;

  1. Evitarea aglomerațiilor de persoane și contactul prelungit cu cineva care are o

viroză respiratorie;

  1. Curățați și dezinfectati veselă și tacâmurile, mai ales dacă unul dintre membrii

familiei este bolnav. Spălați jucăriile copiilor după ce au fost folosite.

  1. Folosiți șervețele de hârtie pentru a va acoperi gură și nasul când tușiți sau

stranutati, aruncați-le imediat după folosire și spălați-va pe mâini.

  1. Evitați aglomerațiile de persoane și contactul prelungit cu cineva care are o

viroză respiratorie.

  1. Dormiți bine și mâncați sănătos, echilibrat, pentru a nu va slabi imunitatea și a

nu deveni vulnerabili la infecții. O dietă echilibrată, care pune accent pe fructe proaspete și legume, cereale și cantități mici de carne slabă permite organismului să se concentreze la apărarea împotriva virusurilor, mai mult decât la digestie.

  1. Beţi cât mai multe lichide, pentru a vă hidrata suficient. Apă, sucurile naturale,

ceaiurile calde cu lamâie şi miere și supele calde de pui sunt cele mai bune alegeri.

  1. Evitaţi alcoolul, cofeină şi renunţaţi la fumat, pentru că acestea pot duce la

deshidratare și astfel la  agravarea simptomelor.

  1. Stați acasă şi odihniţi-vă dacă aveţi febră, vă curge nasul sau tuşiţi. Purtaţi o

mască peste nas şi gură dacă locuiţi sau munciţi alături de persoane cu boli cronice sau cu o imunitate scăzută.

  1. Păstrați camera caldă dar nu o supraîncălziti. Dacă aerul este uscat, folosiţi un

vaporizator pentru a vă reduce congestia nazală şi a vă atenua tusea.

  1. Este bine de știut că antibioticele nu ajută în viroze. Acestea se folosesc

numai la recomandarea medicului.

  1. Aerisirea încăperilor sau a birourilor cu menținerea unei temperaturi de 18-20

grade C.

  1. Menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în

comunitate.

  1. Păstrarea unei igiene corporale riguroase cu spălarea mâinilor tot timpul, mai

ales după suflarea nasului și venirea în contact cu persoane bolnave.

  1. Evitarea, pe cât posibil, a aglomerărilor umane și a contactului cu persoanele

bolnave.

  1. Evitatea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției

unor semne /simptome compatibile cu gripă.

  1. Omul bolnav se izolează de restul familiei într-o camera corespunzătoare din

punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită 24-26 grade C).

  1. Cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă este

vaccinarea antigripală . Vaccinul utilizat este diferit de la un sezon la altul iar compoziția este stabilită de Organizația Mondială a Sănătății.

Recomandări pentru angajatori: asigurarea unui climat adecvat activităților.

DE CE TREBUIE SĂ PREVENIM GRIPĂ

  1. De la un an la altul sezoanele de gripă sunt tot mai severe și afectează constant

toate grupele de vârstă .

  1. Virusul gripal poate trăi zile (3 – 5 zile) pe obiecte și suprafețe contaminate și poate cauza îmbolnăvirea.
  2. În Europa numărul deceselor de gripă este mai mare decât numărul deceselor cauzate de accidentele de circulație.
  3. Gripa ucide! Numărul deceselor cauzate de gripă  înregistrate de la un sezon la altul este într-o tendința constanța de creștere. Ex. În sezonul 2015 s-au înregistrat 40 de decese iar în sezonul 2016 s-au înregistrat 107 decese.

       RECOMANDĂRI pentru creșe/grădinițe

    1.Măsuri zilnice de igienă

Aceste măsuri trebuie aplicate în fiecare zi inclusiv în perioadele fără un risc infecțios anunțat. Aceste măsuri se aplică spațiilor de desfășurare a activitățîi didactice, mobilierului, materialelor, jucăriilor, lenjeriei, alimentației. O importantă deosebită trebuie acordată igienei individuale, spălarea frecvența a mâinilor având o importantă majoră. Aceste măsuri trebuie comunicate periodic personalului angajat.

  1. Igienă respiratorie

Se recomandă utilizarea batistelor de hârtie de unică folosință pentru ștergerea nasului, acoperirea gurii și nasului în caz de strănut sau tușe. Batistele de hârtie de unică folosință  se aruncă după fiecare utilizare într-un coș de gunoi cu capac, prevăzut cu pedala și care are în interior sac de plastic. Mâinile trebuie spălate după fiecare ștergere a nasului sau strănut.

Igiena mâinilor

Personalul din colectivitățile de copii și copiii trebuie să respecte o igienă riguroasă a mâinilor. Spălarea riguroasă a mâinilor cu apă și săpun trebuie să se facă de numeroase ori pe zi, fiind obligatorie în următoarele situațîi:

–       Pentru personalul colectivităților de copii:

  • Înaintea oricărui contact cu alimentele;
  • Înainte de servirea mesei copiilor;
  • Înainte și după schimbarea scutecelor/lenjeriei copiilor;
  • După însoțirea la toaletă a copiilor;
  • După folosirea toaletei;
  • După utilizarea batistelor, tușe, strănut.

–       Pentru copii:

  • Înaintea fiecărei mese;
  • După folosirea toaletei;
  • După ștergerea nasului, strănut, tușe.
  1. Folosirea soluțiilor hidro-alcoolice că alternativă la spălarea mâinilor cu apă

curentă și săpun. dezinfectarea mâinilor prin această metodă se face în cazul în care mâinile sunt uscate și nu foarte murdare sau cu reziduuri de talc.

  1. Igienă încăperilor și materialelor
  • Schimbarea lenjeriei de fiecare dată când este necesar;
  • Golirea și spălarea în fiecare zi a coșurilor de gunoi;
  • Aprovizionarea cu săpun , prosoape de unică folosință și hârtie igienică a

băilor, ori de câte ori este nevoie;

  • Aerisirea încăperilor de câteva ori pe zi.

Părinții:

–     Conducerea colectivitățîi de copii trebuie să comunice părinților măsurile de protecție

adoptate și să le recomande respectarea lor cât timp se află în interiorul instituției. Părințîi sunt rugați să-și anunțe sosirea în instituție atunci când sunt simtomatici sau bolnavi

–     Un afiș pliant  la intrarea în clădire îi va informa pe părinți în legătură cu aceste

recomandări.

–     Părinții trebuie să fie atenți la apariția primelor simptome de gripă. La copil febra

(peste 380C) este deseori unicul semn, dar copilul poate prezența tușe, congestie nazala sau semne digestive (diaree, dureri abdominale, vărsături). Trebuie supravegheați atent copiii sub vârstă de 6 luni.

–     Atunci când primele semne de boală ale copilului apar în timpul programului la creșă

sau grădiniță trebuie contactați imediat părinții pentru a fi invitați să ia copilul și să se adreseze medicului de familie sau medicului pediatru. Atunci când personalul instituției nu reușește să ia legătură cu părinții, trebuie să contacteze medicul de familie sau pediatru. Pentru un astfel de demers în afară situațiilor de urgență trebuie obținut în prealabil acordul părinților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here