Accident TERIBIL în Olt: Un tânăr a MURIT și alte două victime au ajuns la Urgențe cu răni GRAVE/Imagini DEVASTATOARE de la fața locului

Un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața, iar alți doi bărbați au ajuns în stare gravă la spital, în urma unui accident rutier care s-a produs în această dimineață, pe Drumul European 574, între localitățile Negreni și Colonești.

În accident au fost implicate un autocamion și o autoutilitară, în care se aflau patru persoane. Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea accidentului este șoferul autoutilitarei, care ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu TIR-ul.

„Din primele verificări efectuate de politiștii rutieri a reieșit faptul că un bărbat, de 27 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, județul Dolj, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 65, din direcția Slatina – Pitesti, la km 79, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un TIR”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

La locul indicat s-au deplasat o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare de la Stația de Pompieri Scornicești și mai multe echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.

În urma impactului, șoferul autoutilitarei, un tânăr de 27 de ani, din comuna Ciupercenii Noi, a decedat. Alți doi bărbați, pasageri în autoutilitară, au fost extrași de salvatori și transportați cu politraumatisme la spital.

„În momentul sosirii echipajelor, cei trei bărbați aflați în autoutilitară au fost găsiți încarcerați. Șoferul acesteia, în vârstă de 27 de ani, din localitatea Ciupercenii Noi, județul Dolj, a fost găsit decedat.

Pentru extragerea celor doi pasageri, pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie, autoutilitara fiind grav avariată în urma impactului.

Cei doi bărbați, unul în vârstă de 37 de ani și celălalt în vârstă de 55 de ani, ambii din localitatea Ciupercenii Noi, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Slatina, politraumatizați”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Circulația a fost blocată mai multă vreme în zonă, coloane lungi de autovehicule formându-se în ambele sensuri în așteptarea eliberării drumului. Ulterior, s-a circulat alternativ, pe un singur sens.

Conducătorul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Oamenii legii au deschis un dosar în care fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here