Dan Ciocan, raportor pe proiectul legii privind protejarea agriculturii şi zootehniei

Deputatul PSD de Olt Dan Ciocan este raportor pe o nouă inițiativă legislativă în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, al cărei secretar este.

Este vorba de proiectul de lege privind protejarea agriculturii şi zootehniei în România, care va intra marți, 17 aprilie, în dezbaterea Comisiei pentru Agricultură.

Tot marți, în dezbaterea aceleiași comisii va intra și propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, al cărei raportor este deputatul de Olt Alexandru Stănescu, președintele comisiei.

Pe ordinea de zi a ședinței de marți a Comisiei pentru agricultură se află nouă puncte. Printre inițiativele legislative care vor intra în dezbatere se mai numără și modificarea Legii
vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, dar și cea privind modificării OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here