ITM Olt: Cum să nu fii păcălit de escrocii care îți promit loc de muncă în străinătate

Pentru a preveni încălcarea legii în domeniul plasării de forță de muncă în străinătate, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt dă publicității mai multe informații despre condițiile legale în care se poate desfășura o astfel de activitate. Instituția îi atenționează pe cetățenii care își caută un loc de muncă în străinătate să nu se lase păcăliți de așa-zișii agenți de plasare a forței de muncă, oferindu-le sfaturi pentru a nu cădea în plasa unor escroci.

Conform prevederilor Legii nr.156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate – republicată prin Legea nr.232/2017, cu modificările și completările ulterioare, activitatea de plasare forță de muncă în străinătate, o poate desfășura doar agenții de plasare a forţei de muncă persoane juridice.

Acesta are în principal următoarele obligații:

  • să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul.
  • să aibă încheiate cu persoane juridice sau fizice, stabilite intr-un alt stat decât România, care au calitate de angajator conform legislației statului respectiv, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă.
  • să încheie cu solicitanții locurilor de muncă contracte de mediere;
  • să efectueze activitățile de mediere și plasare în mod gratuit.

Contractul de Mediere este un contract de natura civilă care se încheie de către agentul de plasare cu cetățeanul român. Acest contract de mediere trebuie să conţină: denumirea angajatorului din străinătate/țara pentru care se face medierea în vederea angajării, adresă, număr de telefon/fax; descrierea muncii şi a condiţiilor de muncă, durata timpului de muncă, durata contractului de muncă, salarizare, condiţiile de transport, de locuit.

Agentul de Plasare nu are dreptul legal de a percepe tarif de mediere, comisioane sau alte taxe.

Agenţii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea contractelor de muncă dintre cetăţenii români şi angajatorii străini şi în limba română.

Atenţionare pentru cetăţenii care doresc să lucreze în străinătate:

  • Verifică dacă agențiile care oferă locuri de muncă în străinătate sunt înregistrate la inspectoratul teritorial de muncă.
  • Verifică cu atenție oferta locului de muncă.
  • Verifică adresa și existența angajatorului străin pentru care ai optat.
  • Citește cu atenție clauzele contractului de mediere.
  • NU accepta cu ușurință ofertele de muncă prin intermediul anunțurilor on-line.
  • Persoanele fizice nu au dreptul să exercite activităţi de mediere.
  • Nu accepta achitarea unor sume de bani cu titlu de garanții, întocmire ”curriculum vitae“, traducere documente, procesare acte sau consultanță. Plata către agentul de plasare a unor sume de bani, reprezintă un risc pentru persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.
  • Nu accepta să pleci la muncă în străinătate fără un contract de muncă sau forme legale de angajare acceptate în țara de destinație.

•  Soluţionarea unor conflicte de muncă pentru nerespectarea contractului de muncă de către angajatorul străin, este de competența instituțiilor statului respectiv.

  • Pentru informații suplimentare puteți solicita sprijinul Ambasadei României din țara respectivă, care vă poate îndruma cu privire la demersurile legale pe care le puteți urma.

Cei care doresc să lucreze în străinătate pot solicita un loc de muncă și Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, prin Rețeaua EURES.

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, sunt înregistrați șapte agenți de plasare de forță de muncă, care se regăsesc pe site-ul instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here