Cine este autorul atentatului din Paris

Atacatorul înarmat cu un cuţit care a ucis sâmbătă seara un trecător la Paris şi a rănit alţi patru era un tânăr născut în 1997 în Cecenia, părinţii lui fiind plasaţi în custodia poliţiei, au anunţat surse judiciare pentru AFP. „El nu avea antecedente judiciare”, a precizat sursa.

Un bărbat a agresat cu cuţitul mai multe persoane sâmbătă seară în Arondismentul 2 al capitalei Franţei, Paris, informează europe1.fr. Doi oameni au murit, inclusiv agresorul, în atacul revendicat de Statul Islamic.

O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte patru au fost rănite sâmbătă seară în centrul Parisului de un individ înarmat cu un cuţit, care a fost împuşcat de poliţişti, a informat prefectura poliţiei, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit martorilor oculari citați de presă, individul ar fi strigat „Allah Akbar” în momentul atacului. Informația a fost confirmată de procurorul Parisului, Francous Molins.

Ulterior, agenția de știri a Statului Islamic a revendicat atacul, spunând că agresorul este unul dintre ”soldații” săi.

Acest atac s-a produs în timp ce Franţa trăieşte sub o ameninţare teroristă constantă. Ultimul atac sângeros, la 23 martie, la Carcassonne şi Trčbes (sud), a ridicat la 245 numărul victimelor ucise în atentate comise pe teritoriul Franţei cu începere din 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here