Ion Iliescu scapă fără sechestru pe avere în dosarul „Mineriadei”

Sursa foto: b1.ro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins joi, 17 mai, cererea Asociaţiei 21 Decembrie 1989 de instituire a sechestrului asupra averilor foştilor demnitari Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, în dosarul Mineriadei.

Magistraţii de la Înalta Curte a respins şi sesizarea Curţii Constituţionale în acest dosar.

În solicitarea depusă la instanţă de Asociaţia 21 Decembrie 1989 se arată că prejudiciul moral şi material provocat de inculpaţi a fost estimat la peste un milliard de dolari.

În 13 iunie 2017, Parchetul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 şi au trimis în judecată, pentru crime împotriva umanităţii, 14 persoane, între care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu, fostul şef al SRI Virgil Măgureanu şi Miron Cozma.

Potrivit procurorilor, în zilele de 11 şi 12 iunie 1990 autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în acest atac fiind implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Sursa: b1.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here