Tragedie fără margini în Olt: Un militar de 30 de ani a MURIT electrocutat/ Modul în care a fost LOVIT de curent este de-a dreptul INCREDIBIL

Tragedie de proporții, duminică dimineață, în localitatea Mărgineni-Slobozia, orașul Scornicești, unde un bărbat de 30 de ani a murit electrocutat în timp ce mergea la pescuit. Modul în care a murit omul este de-a dreptul strigător la cer: undița pe care o ținea pe umăr cu vârful îndreptat în sus a făcut un arc electric cu firele rețelei de înaltă tensiune, potrivit autorităților locale. Bărbatul era din Scornicești și lucra în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN), la o unitate militară din București. El venise acasă în minivacanța de Rusalii.

Tragicul eveniment s-a petrecut duminică în jurul orei 9.20. Militarul mergea cu socrul său și cu un cumnat către o baltă pentru a pescui când, deodată, bărbatul, Ovidiu Vasilică Gonț, a căzut fulgerat, lovit de curentul electric al rețelei de înaltă tensiune din zonă, după ce vârful undiței a făcut un arc electric cu sârma electrică.

Rudele militarului au cerut imediat ajutor prin 112 și o ambulanță a ajuns în cel mai scurt timp la fața locului. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare dar, din păcate, fără răspuns din partea funcțiilor vitale ale bărbatului.

”Apelul la 112 a fost la ora 9.29. La fața locului s-a deplasat o ambulanță cu medic. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar, din păcate, acestea au rămas fără răspuns, astfel încât medicul a trebuit să constate decesul”, a declarat, pentru OLT-ALERT, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA) Olt, medicul Alina Duminică.

Modul în care militarul a fost lovit de curentul electric a uimit pe toată lumea din Scornicești.

”Băiatul lucra la o unitate militară din București și venise pe acasă. Duminică dimineață, el a plecat la pescuit cu socrul său și cu un cumnat, din câte am aflat și noi. Au plecat pe drum și mai aveau vreo 300 de metri până la baltă când s-a întâmplat nenorocirea. Ținea undița pe umăr și vârful acesteia a făcut un arc electric cu firele de înaltă tensiunea. Era cam înnorat și s-a făcut arc electric. Păcat de el, era tânăr”, a declarat primarul din Scornicești, Ion Prioteasa.

Familia tânărului este devastată. Bucuria revenirii tânărului acasă s-a transfromat, brusc, într-o durere fără margini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here