Cea mai tânără bunică din lume are 23 de ani și trăiește în România. A fost mamă la 12 ani

Consumul de alcool în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani este în creştere, la fel şi numărul sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor, a spus, marţi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Specialiştii atrag atenţia că România are cea mai tânără bunică din lume, de doar 23 de ani.

„Stăm prost la consumul de alcool şi la utilizarea mijloacelor de contracepţie, adică prevalenţa sarcinilor nedorite, pentru că în procente creşterea este foarte mare. (…) În 2016 consumul de alcool a fost cu aproape 20% mai mare decât în 2009, ceea ce este foarte mult. (…) O chestiune care pe mine mă îngrijorează foarte mult este prevalenţa sarcinilor nedorite. În 2013 la elevele de 15-19 ani din România a fost de 53,9%, în 2016 prevalenţa a fost de 58%”. (…) Asta ne aduce alte probleme legate de prematuritate, abandonul copiilor nedoriţi”, a spus ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, în cadrul conferinţei „Adolescentul încotro?”, organizată de Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), potrivit Mediafax.

Întrebată cum poate Ministerul Sănătăţii să combată aceste fenomene, Sorina Pintea a spus că va fi elaborat un cod cu privire la sănătate.

Specialiştii susţin totodată că România se află pe primul loc în lume cu cea mai tânără bunică, iar motivul care a dus la acest fenomen este lipsa mijloacelor de educaţiei.

„Suntem pe primul loc având cea mai tânără bunică din lume, avem bunică care are 23 de ani şi care a fost mamă la 12 ani. Este îngrozitor să trăieşti aşa ceva, pentru că asta înseamnă că acea mamă a fost lipsită total de mijloace de educaţie. (…) Educaţia sexuală a copiilor este esenţial ca să fie începută în şcoli”, a spus preşedintele AREPMF, Valeria Herdea.

Sursa: realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here