Accident rutier GRAV în Olt, pe DN 6/ O persoană a MURIT

Un bărbat din localitatea Fărcașele a murit, joi seară, după ce o mașină l-a lovit în timp ce se deplasa cu bicicleta cu DN 6, în afara municipiului Caracal.

Potrivit polițiștilor, biciclistul nu s-ar fi asigurat corespunzător atunci când a pătruns de pe un drum comunal pe drumul național, fiind acroșat de autoturismul condus de un tânăr.

„La data de 7 iunie, ora 1923, pe Drumul Național 6, în afara municipiului Caracal, un bărbat de 21 ani, din comuna Fărcaşele, în timp ce conducea o autoutilitară  la intersecţia cu Drumul Comunal 111, a acroşat un bărbat de 74 ani, din comuna Fărcaşele, care, în calitate de biciclist nu s-a asigurat în mod corespunzător la pătrunderea de pe drumul comunal pe drumul naţional.

Conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-au fost prelevate mostre biologice de sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, agentul principal Alexandra Dicu.

La locul accidentului a ajuns un echipaj de la Ambulanță. Victima era inconștientă și a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal. Eforturile medicilor de a-l ține în viață pe bărbat au fost în zadar, acesta decedând.

Oamenii legii au întocmit dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here