Campanie de AMPLOARE a polițiștilor pentru prevenirea furturilor din buzunare. Cum să nu devii ținta șuților

Polițiștii din 25 de state europene, printre care și România, desfășoară, de miercuri, campania de prevenire a furturilor din buzunare ”Protect your pocket”.

Inițiativa aparține Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității (EUCEPIN) din cadrul Comisiei Europene, în conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenire a Criminalității.

„Ieri, la nivel european, a fost lansată campania de prevenire a furturilor din buzunare, „P.Y.P” pentru care România și-a manifestat acordul de implementare, alături de alte 24 de state.

Campania are ca scop conștientizarea populației cu privire la măsurile de autoprotecție ce trebuie adoptate pentru prevenirea furturilor din buzunare, dar și principalele vulnerabilități în cazul acestui tip de criminalitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, agentul șef Cristian Grigoriu.

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității recomandă cetățenilor să nu poarte portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor, nici bani la vedere sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, pantalonilor etc., locurile cele mai vulnerabile.

Oamenii sunt sfătuiți să evite să aibă asupra lor sume mari de bani, în numerar, iar când achită cumpărăturile, să nu scoată toată suma de bani, ci numai necesarul plăţii contravalorii acestora.

De asemenea, atunci când efectuaţi plata cu cardul, tastaţi codul PIN cu discreţie, pentru a nu fi observat de cei din jur, mai spun polițiștii.

Furturile din buzunare şi genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins în astfel de locuri, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here